X

Preşedintele afgan Ashraf Ghani anunţă că au loc ‘consultări’ vizând găsirea unei soluţii politice

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat naţiunii că au loc “consultări” vizând găsirea unei soluţii politice care să garanteze “pacea şi stabilitatea” în ţară, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres

“Am început consultări care avansează rapid”, în cadrul guvernului, cu responsabili politici şi partenerii internaţionali şi care vizează găsirea “unei soluţii politice care să prevadă pacea şi stabilitatea pentru poporul afgan”, a declarat Ghani.

Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

“Remobilizarea forţelor noastre de securitate şi apărare constituie prioritatea numărul unu”, a adăugat şeful statului.

Ghani a făcut aceste declaraţii în timp ce rebelii talibani continuă să avanseze rapid, pe fundalul retragerii forţelor internaţionale, doar trei oraşe mari aflându-se încă sub controlul forţelor guvernamentale afgane – capitala Kabul, Mazar-i-Sharif, principalul oraş din nord, şi Jalalabad (est).

Oficiali locali au confirmat sâmbătă pentru dpa că militanţii au cucerit capitala provinciei estice Paktika, Sharana, fără a întâmpina opoziţie.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

Talibanii s-au apropiat de asemenea şi mai mult de capitală, capturând oraşul Pul-e-Alam, la circa 70 km de Kabul şi care este capitala provinciei Logar, a declarat sâmbătă pentru Reuters un responsabil al consiliului local.

Tags: Ashraf GhaniJalalabadkabulMazar-i-Sharif
Categorii: Știrile zilei