Preşedintele Africii de Sud denunţă un ‘apartheid sanitar’

Publicat:

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a denunţat joi, la Abidjan, “orice formă de apartheid sanitar” în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, în special a variantei Omicron detectată prima dată în ţara sa, care de atunci este parţial izolată de restul lumii, informează AFP, potrivit agerpres.

“Chiar dacă noi respectăm dreptul fiecărei ţări de a lua măsuri pentru a-şi proteja populaţia, cooperarea mondială şi durabilă de care avem nevoie pentru a pune capăt pandemiei necesită ca noi să fim ghidaţi de ştiinţă”, a declarat Ramaphosa la finalul unei întrevederi cu omologul său din Costa de Fildeş, Alassane Ouattara.


Citește și : Emiratele Arabe Unite sărbătoresc 50 de ani de la crearea ca stat

Africa de Sud “se opune cu fermitate oricărei forme de apartheid sanitar în lupta împotriva pandemiei”, a adăugat Ramaphosa.

Preşedintele sud-african a afirmat că este, împreună cu preşedintele Coastei de Fildeş, “îngrijorat că Africa şi restul lumii în curs de dezvoltare continuă să lupte (împotriva pandemiei) având un acces limitat la vaccinuri, atât de necesare pentru a salva vieţi”.

El a apreciat din nou drept “regretabil, injust şi contrar ştiinţei” interdicţia de a călători în Africa de Sud şi în Africa Australă impusă de un număr mare de ţări, îndemnându-le să-şi revizuiască “de urgenţă” poziţia.

Potrivit lui Cyril Ramaphosa, această decizie de a izola ţara lui este “o palmă dată expertizei şi excelenţei africane”, pentru că “propriii noştri cercetători au fost primii care au detectat varianta Omicron”.

Ramaphosa a ţinut să-i mulţumească lui Alassane Ouattara pentru că a dat dovadă de “solidaritate”, permiţând să aibă loc în actualele circumstanţe vizita sa de stat în Coasta de Fildeş, prima a unui preşedinte sud-african după stabilirea de relaţii diplomatice între cele două ţări, în 1992.

“Salut măsurile eficace pe care le-aţi luat pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, precum şi angajamentul vostru în favoarea vaccinării”, a declarat la rândul său preşedintele Ouattara. El şi-a exprimat “solidaritatea cu guvernul şi poporul sud-african în această perioadă dificilă, marcată de apariţia noii variante Omicron şi de lipsa de înţelegere pe care am remarcat-o la unele ţări”.

Citește și : Este OFICIAL! Sebastian Kurz iese pe uşa din dos a politicii austriece

În Africa de Sud, unde a fost identificată prima dată varianta Omicron, săptămâna trecută, şi unde mai puţin de un sfert din populaţie este vaccinată, autorităţile au anunţat în Parlament o răspândire “exponenţială” a virusului. Noua variantă, mult mai contagioasă, este deja dominantă.

Pe continentul african, varianta Omicron a fost semnalată până acum în patru ţări: Africa de Sud, Ghana, Nigeria şi Botswana.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere

La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă, în scădere La sfârșitul lunii iunie, activele oficiale de rezervă au constituit 5 288,61 milioane de dolari...

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat

Proba de înot maraton de la JO ar putea avea loc în afara Parisului, dacă Sena nu va curată pentru scăldat Proba de înot maraton...

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude

Atenție: Un minor de 15 ani este căutat de oamenii legii și de rude Poliția a solicitat suportul cetățenilor în vederea localizării unui minor de...

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului

Canal Regional, TV-Drochia și Media TV, sancționate cu 19 mii de lei de Consiliul Audiovizualului Posturile de televiziune Canal Regional, TV-Drochia și Media TV au...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.