Preşedintele Al-Sissi şi ministrul apărării francez deschid primul salon de armament din Egipt

Publicat:

Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, şi şefa de la Apărare din Franţa, Florence Parly, au inaugurat luni primul salon de armament organizat la Cairo, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea egipteană, citată de AFP, potrivit agerpres.

Egiptul, una din primele puteri militare din regiune, organizează în 3-5 decembrie primul său salon de armament, la care participă aproximativ 40 de state şi aproape 400 de companii, potrivit autorităţilor.


Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

Al-Sissi şi Florence Parly au tăiat împreună panglica roşie la deschiderea salonului, potrivit imaginilor televiziunii guvernamentale de la Cairo.

Preşedintele egiptean a vizitat apoi târgul, însoţit de responsabili militari egipteni, în uriaşa sală de expoziţii de la periferia Capitalei.

‘Armata încearcă să dobândească forţă pentru a suprima orice agresiune pe pământ egiptean în cooperare de încredere cu ţări care iubesc securitatea şi pacea’, a declarat ministrul egiptean al apărării Mohamed Zaki, la deschidere.

Florence Parly, care nu s-a exprimat în public, urmează să se întâlnească cu preşedintele Al-Sissi şi cu omologul său Mohamed Zaki, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării francez.

‘Aceste schimburi vor permite confirmarea cooperării excelente între Egipt şi Franţa’, menţionează textul.

Cooperarea militară s-a consolidat considerabil între Paris şi Cairo de la sosirea lui Abdel Fattah al-Sissi la putere în 2014.

Citeşte şi: CĂLĂUL jihadiştilor a fost lichidat în Siria

Din 2015, Egiptul a încheiat contracte de armament cu Parisul în valoare de şase miliarde de euro, inclusiv achiziţionarea a două portelicoptere Mistral, a unor rachete şi 24 de avioane Rafale.

Florence Parly urma de asemenea să aibă o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei de armament din Franţa prezenţi la târg.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului acuză Egiptul că utilizează armament de fabricaţie europeană împotriva civililor, în special la reprimarea opoziţiei şi activiştilor. Cairo dezminte sistematic aceste acuzaţii, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 17 iulie în Istorie 17 iulie este a 198-a zi a calendarului gregorian și a 199-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 17 iulie 2024

Horoscop 17 iulie 2024  Nativii din zodia Capricorn se concentrează pe carieră, în timp ce Gemenii au o zi plină de energie, potrivit stiripesurse. Horoscop...

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.