Preşedintele ales al Republicii Cipru este pregătit să se întâlnească cu liderul comunităţii cipriote turce

Preşedintele ales al Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, este pregătit să se întâlnească cu liderul comunităţii cipriote turce, a anunţat biroul său luni, la o zi după victoria lui Christodoulides în alegeri, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Nikos Christodoulides a câştigat la o mică diferenţă alegerile de duminică. El va reprezenta comunitatea cipriotă greacă în caz de reluare a negocierilor de pace pe insula divizată etnic.

Citește și : Regatul Unit îşi va revizui măsurile de securitate

Liderul cipriot turc Ersin Tatar i-a telefonat lui Christodoulides pentru a-l felicita, a declarat un purtător de cuvânt al biroului preşedintelui ales.

‘El (Christodoulides) a spus că va fi pregătit pentru o întâlnire, chiar înainte de 1 martie, şi că va reitera acest lucru prin intermediul ONU’, a adăugat purtătorul de cuvânt, referindu-se la data la care preşedintele ales îşi va prelua oficial mandatul.

Christodoulides i-a transmis de asemenea lui Tatar condoleanţele sale cele mai sincere în urma decesului unor ciprioţi turci în cutremurul major care a lovit Turcia şi Siria pe 6 februarie.

Nikos Christodoulides, un fost ministru de externe, afirmă că reluarea negocierilor de pace, acum aflate în impas, va fi prioritatea sa.

Partidele care îl sprijină au urmat în general o linie dură în negocierile de reunificare, iar doi dintre susţinătorii săi au respins baza de discuţii propusă de ONU, care prevede un Cipru unit într-o federaţie laxă.

Ersin Tatar, la rândul său un adept al liniei dure, afirmă că unica soluţie pentru insulă este cea cu două state, fiecare parte având drepturi suverane egale.

Citește și : Rusia vinde anul acesta peste 80% din petrol în ţările ‘prietenoase’

Citeşte şi: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

 

Ciprul este divizat din 1974 de când Turcia a invadat treimea de nord a insulei, ca răspuns la o lovitură de stat a naţionaliştilor ciprioţi greci inspirată de Grecia. Cea mai recentă rundă de negocieri intensive s-a soldat cu un eşec la mijlocul lui 2017.

This post was last modified on 13/02/2023 16:03 16:03

Tags: alegeriCipruErsin TatarNikos Christodoulides
Categorii: Diaspora