X

Președintele algerian Bouteflika suferă de probleme neurologice şi respiratorii (presă)

Abdelaziz Bouteflika, preşedintele Algeriei, are probleme neurologice şi respiratorii grave şi prezintă risc vital “permanent”, afirmă surse medicale din Elveţia, unde liderul algerian este internat, informează cotidianul Tribune de Geneve, scrie Mediafax.

Bouteflicka suferă de probleme neurologice şi respiratorii, afirmă surse medicale de la Spitalul Universitar din Geneva.

Citește și : ALERTĂ în Anglia: Au fost evacuate clădiri ale unor universități în urma mai multor alerte – VIDEO

Preşedintele Algeriei “este sub ameninţare vitală permanentă”, a declarat o sursă medicală, precizând că starea liderului algerian s-a deteriorat.

Cel puţin o persoană a murit, iar alte sute au fost rănite în cursul protestelor organizate în Algeria faţă de intenţia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika de a candida pentru a cincilea mandat.

Zeci de mii de persoane au ieşit pe străzi pentru a-i cere preşedintelui Abdelaziz Bouteflika, în vârstă de 82 de ani, să renunţe la planul de a candida în scrutinul din aprilie.

Citește și : Statele membre UE au renunţat la planul de a introduce o taxă digitală giganţilor Internetului (Reuters)

Bouteflika nu a confirmat oficial că va candida, dar reprezentanţii săi au anunţat un astfel de plan. Potrivit unor surse politice, Bouteflika l-a numit pe Abdelghani Zaalane şeful echipei sale de campanie.

Tags: Abdelaziz BouteflikaElvetianeurologicerespiratoriiSpitalul Universitar din Geneva
Categorii: Sinteze