X

Preşedintele american Donald Trump va participa la Forumul Economic Mondial de la Davos

Preşedintele american Donald Trump intenţionează să participe la Forumul Economic Mondial de la Davos, în Elveţia, care va avea loc în perioada 22-26 ianuarie, a anunţat marţi Casa Albă, potrivit AFP şi Reuters.

Preşedintele american “va profita de ocazie pentru a-şi prezenta programul său ‘America pe primul loc’ în faţa liderilor din întreaga lume”, a afirmat Sarah Sanders, secretarul de presă al Casei Albe, conform agerpres .

“La Forumul Economic Mondial din acest an, preşedintele este nerăbdător să îşi promoveze politicile pentru întărirea companiilor americane, industriilor americane şi lucrătorilor americani”, a adăugat ea într-un comunicat.

Citește și : Ministerul Muncii din Atena a fost asaltat de protestatarii anti-austeritate

Tema Conferinţei de la Davos din acest an se va referi la examinarea cauzelor şi găsirea soluţiilor la fracturile politice, economice şi sociale din societate.

Anul trecut, această reuniune de elită a principalilor lideri ai lumii şi a directorilor marilor companii s-a concentrat pe impactul asupra economiei globale a alegerii lui Donald Trump ca preşedinte republican al Statelor Unite.

Tags: Casa AlbaDavosDonald TrumpElvetiaForumul Economic MondialSarah Sanders
Categorii: Știrile zilei