Preşedintele Amnesty International din Turcia a fost eliberat condiţionat

Un tribunal din Istanbul a ordonat miercuri punerea în libertate condiţionată a lui Taner Kilic, preşedintele Amnesty International din Turcia, aflat în detenţie din iunie 2017, potrivit unui jurnalist al AFP prezent la audieri, relatează agerpres.

Kilic este acuzat că aparţine mişcării predicatorului Fetullah Gulen, desemnat de Ankara eminenţa cenuşie a puciului eşuat din vara anului 2016. Gulen, instalat în SUA, dezminte orice implicare.

Citeşte şi: Val de frig neobişnuit şi ninsori abundente în deşertul din sudul Marocului – VIDEO

Anunţul tribunalului a fost primit cu o furtună de aplauze, iar apropiaţii lui Kilic şi persoanele venite să-l susţină au salutat vestea îmbrăţişându-se şi plângând de fericire, potrivit jurnalistului AFP.

Procesul a fost amânat pentru 21 iunie.

Kilic, care a compărut prin conferinţă video din Izmir (vest), unde este deţinut, este judecat împreună cu alţi zece militanţi ai drepturilor omului, printre care directoarea Amnesty în Turia, Idil Eser, un cetăţean german, Peter Steudtner, şi un activist suedez, Ali Gharavi, toţi acuzaţi să au ajutat trei ‘organizaţii teroriste’: mişcarea predicatorului Gulen, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi un grupuscul de extremă stânga denumit DHKP-C.

Alţi zece acuzaţi au fost eliberaţi condiţionat la sfârşitul lui octombrie.

Kilic este acuzat şi că a folosit aplicaţia de mesagerie criptată ByLock, pe care Ankara o consideră mijlocul privilegiat de comunicare al puciştilor şi care serveşte drept element de acuzare în mai multe procese legate de lovitura de stat eşuată.

Citeşte şi: Trump cere ca banii americanilor să ajungă doar la ‘prietenii Americii’

El continuă să dezmintă că a descărcat această aplicaţie, iar Amnesty afirmă că i-a prezentat justiţiei mai multe expertize ce demonstrează că nu există nicio urmă de ByLock pe telefonul lui.

Acest proces a alimentat îngrijorarea în legătură cu erodarea libertăţilor în Tucia după tentativa de puci, în urma căruia 55.000 de persoane au fost arestate, printre care jurnalişti critici şi membri ai societăţii civile.

Tags: Amnesty InternationalBylockPartidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK)Taner Kilicturcia
Categorii: Diaspora