X

Preşedintele argentinian Mauricio Macri cere o anchetă pentru a se afla adevarul cu privire la submarinul San Juan

Preşedintele argentinian Mauricio Macri a cerut vineri ‘o anchetă serioasă, în profunzime’, pentru ‘a afla adevărul’ cu privire la submarinul San Juan, dispărut săptămâna trecută cu 44 de membri ai echipajului său, informează agerpres .

‘Ceea ce s-a întâmplat va necesita o anchetă serioasă, aprofundată, care va permite să avem certitudini’ pentru a afla ‘cum un submarin care (…) era în condiţii perfecte pentru a naviga a fost în mod vizibil victima unei explozii’, a declarat preşedintele Argentinei într-o scurtă alocuţiune la sediul marinei argentiniene.

Macri a încercat să calmeze polemicile crescânde privind starea submarinului şi mijloacele armatei argentiniene. ‘Sunt aici pentru a vă garanta că vom continua căutările, mai ales acum, când putem conta pe susţinerea întregii comunităţi internaţionale, cu toate progresele tehnologice disponibile. Aceasta ar trebui să ne permită să găsim submarinul în următoarele zile’, a spus el.

‘Atâta vreme cât nu dispunem de informaţii, nu trebuie să ne aventurăm să căutăm vinovaţi, să găsim responsabili. Înainte de aceasta, trebuie să obţinem certitudini asupra a ceea ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat’, a subliniat preşedintele argentinian.

Potrivit media din Argentina, s-ar putea ca explozia să fi fost provocată de un scurtcircuit la bateriile submarinului, pe care echipajul l-a raportat înainte de a fi dat dispărut.

Citește și : Poliţia britanică a evacuat două stații de metrou în urma unui incident terorist

Până în prezent, marina argentiniană a evitat să facă vreo legătură între problema tehnică şi dispariţia submarinului ARA San Juan.

Nu se ştie dacă eventuala explozie a avut loc aproape de suprafaţă sau mai în profunzime, adâncimea apei în zonă fiind de circa 3.000 de metri. ARA San Juan a putut să coboare până la o adâncime de 300 de metri.

Aproape 4.000 de persoane din 10 ţări participă, cu vapoare şi avioane, la operaţiunile de căutare.

Tags: anchetaexploziaMauricio Macrisubmarinul San Juan
Categorii: Știrile zilei