Preşedintele Armeniei s-a infectat cu SARS-CoV-2 şi se află în carantină la Londra

Publicat:

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, s-a infectat cu SARS-CoV-2 şi în prezent se află în carantină la Londra, au declarat marţi colaboratori ai săi, în timp ce această republică din Caucazul de Sud întâmpină dificultăţi în limitarea propagării epidemiei de COVID-19, relatează AFP, potrivit agerpres

Sarkissian (67 de ani) ‘a avut simptome carateristice noului coronavirus. Un test a dat rezultate pozitive’, a indicat într-un comunicat biroul preşedinţiei armene, care precizează că şeful statului s-a deplasat la Londra pentru a ‘petrece Anul Nou cu familia şi nepoţii săi’ şi pentru a fi operat la un picior.


Citește și : Imamul celei mai mari moschei din Toulouse, JUDECAT pentru ‘incitare la ură rasială’

‘Preşedintele se află în izolare şi va continua temporar să-şi exercite atribuţiile de la distanţă’, a adăugat preşedinţia de la Erevan.

Funcţia de preşedinte în Armenia este mai ales onorifică, principalele pârghii ale puterii revenind premierului. Şeful guvernului armean, Nikol Pashinyan. a fost şi el infectat în iunie, împreună cu familia sa.

Armenia, o mică republică din Caucazul de Sud cu aproximativ trei milioane de locuitori, luptă de luni de zile pentru a limita propagarea pandemiei de COVID-19. Potrivit cifrelor oficiale disponibile marţi, în ţară au fost înregistrate peste 160.000 de cazuri de infecţii cu SARS-CoV-2 şi 2.878 de decese.

Autorităţile armene au fost criticate pentru modul în care au gestionat criza, experţii apreciind că decizia de a închide frontierele a fost luată cu întârziere, iar oamenii politici au trimis mesaje contradictorii către populaţie.

Citește și : Vaccinul chinezesc poate învinge noile mutaţii ale coronavirusului

Această situaţie a fost agravată de cele şase săptămâni de conflict sângeros cu Azerbaidjanul în Nagorno-Karabah. Un acord încheiat la 10 noiembrie între părţile beligerante, cu medierea Rusiei, a pus capăt ostilităţilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.