Preşedintele Azerbaidjanului candidează pentru al patrulea mandat

Publicat:

Preşedintele azer Ilham Aliev, în funcţie după ce i-a succedat tatălui său în 2003, a fost nominalizat candidat al partidului la putere în alegerile prezidenţiale din octombrie, a anunţat joi secretarul executiv al formaţiunii, informează Reuters, potrivit agerpres.

Până acum nu există alţi candidaţi. Dacă va câştiga, Aliev (56 de ani) ar intra în cel de-al patrulea mandat de preşedinte.


Citeşte şi: Incendiu puternic la un adăpost social din Japonia. Cel puţin 11 oameni au murit – FOTO

Rezervele energetice uriaşe ale Azerbaidjanului şi locaţia sa strategică îl fac să fie considerat de o importanţă majoră pentru Europa, care speră să-şi reducă dependenţa energetică faţă de Rusia. Analişti afirmă că acest lucru a atenuat criticile occidentale asupra stilului de conducere al lui Aliev.

Grupurile pentru drepturile omului descriu guvernarea sa drept autoritară şi declară că guvernul său urmăreşte o represiune susţinută a disidenţei. El respinge aceste acuzaţii.

Aliev a preluat puterea de la tatăl său, Heidar, care a condus iniţial Azerbaidjanul ca lider al partidului comunist în Uniunea Sovietică şi apoi ca preşedinte după independenţă.

Aliev şi-a cimentat poziţia în vârful puterii cu două referendumuri, unul în 2009, ce a anulat o limită de două mandate pentru preşedinte, şi altul în 2016 în care el a prelungit mandatul şefului statului de la cinci la şapte ani, măsuri văzute de criticii săi ca ilegale şi nedemocratice.

Citeşte şi: Hong Kong. Mii de oameni evacuaţi după descoperirea unei bombe de 450 de kg – FOTO

“Sper că tineretul nostru, cei care sunt membri ai (partidului la putere) Yeni Azerbaidjan (Noul Azerbaidjan n.r.) vor face tot posibilul pentru victoria candidatului partidului, Ilham Aliev, în acest eveniment politic important”, a declarat reporterilor Ali Ahmedov, secretarul executiv al partidului de guvernământ şi viceprim-ministru al ţării.

Alegerile sunt stabilite pentru 17 octombrie.

Aliev a încercat să susţină o politică de echilibru între Moscova şi Occident, în special în ceea ce priveşte politica energetică. Conducerea sa a beneficiat de un boom economic, rezultat al exporturilor de petrol, dar o scădere a preţului petrolului la nivel mondial în ultimii trei ani a slăbit moneda azeră, manatul, şi a contractat economia.

Citeşte şi: Unirea cu România îl sperie pe Igor Dodon. Liderul de la Chişinău a convocat Consiliul Suprem de Securitate

În raportul său anual la nivel mondial pe 2018, Human Rights Watch a menţionat că autorităţile din Azerbaidjan au condus anul trecut “un asalt concertat asupra criticilor guvernamentali, ameninţând supravieţuirea activismului independent în ţară”.

Cel puţin 25 de jurnalişti şi activişti politici au fost condamnaţi la lungi pedepse de detenţie motivate politic, în cadrul unor procese nedrepte în 2017, se arată în raport.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța Autoritățile franceze recheamă recipiente de apă pentru copii marca Jocurilor Olimpice, deoarece conțin...

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu)

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu) Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă...

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.