Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko neagă că ar avea planuri de a ataca Ucraina

Publicat:

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, cel mai apropiat aliat al Kremlinului, a negat vineri că ar avea planuri de a ataca Ucraina, într-o întâlnire cu locuitorii districtului Prujana (regiunea Brest), din sud-vestul Belarusului, relatează EFE, potrivit agerpres

“Să nu credeţi că plănuiesc un atac, că vom bombarda Ucraina de pe teritoriul Belarusului sau ceva de genul acesta”, a spus preşedintele belarus, citat de agenţia oficială Belta.


Citește și : Coreea de Nord respinge planul de ajutor economic ‘îndrăzneţ’ propus de Seul

El a adăugat că nu are “nicio dorinţă” ca copiii săi sau copiii cetăţenilor belaruşi să lupte.

“De dragul a ce? Trebuie să ne calmăm!”, a spus preşedintele belarus.

Lukaşenko susţine că nu Ucraina este cea care luptă, ci “întregul bloc NATO şi SUA în primul rând luptă astăzi împotriva Rusiei”.

Europa ar fi pus capăt demult războiului dacă SUA, cu ajutorul Poloniei, nu ar fi continuat să alimenteze acţiunile de luptă din Ucraina, a declarat Lukaşenko.

Guvernul ucrainean consideră regimul belarus drept “complice la agresiunea rusă” pentru că a permis de pe teritoriul său nu numai atacuri ruseşti cu rachete, ci şi intrarea trupelor ruse în Ucraina la începutul “operaţiunii militare speciale” lansate de preşedintele rus Vladimir Putin în urma cu aproape şase luni.

Citește și : Bolsonaro se apropie de Luiz Inacio Lula da Silva în sondajele din Brazilia

“Din punct de vedere juridic şi pentru mult timp, Belarus va fi considerată o ţară care şi-a oferit infrastructura pentru invazia rusă”, a declarat recent consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak, citat de EFE.

La 16 august, purtătorul de cuvânt al forţelor militare aeriene ucrainene, Iuri Ignat, a declarat că, la ora actuală, circa 430 de avioane ruseşti se află în apropierea graniţelor Ucrainei pe diferite aerodromuri din Belarus, Rusia şi Crimeea anexată, conform Unian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.