Președintele Braziliei critică carnavalul și difuzează imagini obscene – VIDEO

Publicat:

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a suscitat o virulentă polemică după ce a difuzat pe contul său de Twitter imagini în care se putea vedea un bărbat în timp ce urina pe un altul în plină stradă, liderul brazilian denunţând astfel derivele carnavalului, pe care l-a luat drept ţintă, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

Aceste imagini video obscene au fost vizionate începând de marţi seara de 2,43 de milioane de persoane şi trei hashtaguri dominau miercuri platforma Twitter, una cerând destituirea şefului statului (#ImpeachmentBolsonaro), alta care-i lua apărarea (#BolsonaroTeamRazao) şi o treia care ironiza întreaga situaţie (#goldenshowerpresident).


Citește și: Huawei dă în judecată guvernul Statelor Unite

În aceste imagini video care durează 40 de secunde şi care, potrivit mass-media, au fost realizate luni la Sao Paolo, trei bărbaţi dansează pe acoperişul unei staţii de taxiuri. Unul dintre ei, în ţinută sadomasochistă şi cu fesele goale, se apleacă în faţa altui bărbat care urinează pe părul lui, în timp ce primul face mişcări ce imită spălatul pe cap, în uralele unei mulţimi euforice.

“Mi se face rău la ideea de a arăta asta, însă trebuie ca adevărul să fie expus pentru ca populaţia să devină conştientă de el şi să-şi poată defini priorităţile”, a afirmat şeful statului brazilian, într-un mesaj care însoţeşte imaginile. “Asta au devenit numeroase grupuri de carnal stradal. Comentaţi şi trageţi propriile concluzii”, a adăugat preşedintele de extremă dreapta.

Postarea lui Jair Bolsonaro, apărută în plin carnaval pe contul său urmărit de 3,46 de milioane de internauţi, era încă accesibilă miercuri. În aceeaşi zi, preşedintele a notat din nou pe Twitter în legătură cu acest subiect, întrebând: “Ce-i asta, un ‘golden shower’?”, expresie în engleză menită să desemneze un act sexual constând în a urina pe partener.

Unii detractori ai şefului statului critică în special faptul că el a scos în faţă o scenă izolată pentru a denigra carnavalul, care este ocazia unei gigantice sărbători populare în toate oraşele din Brazilia. Alţii îi reproşează o atitudine nedemnă pentru funcţia sa, pentru că a difuzat aceste imagini obscene pe o platformă socială, permiţând ca ele să fie văzute de un număr mare de persoane, inclusiv de minori.

Citește și : Washingtonul revocă vizele pentru zeci de membri ai regimului Maduro

Într-un comunicat publicat miercuri seara, Preşedinţia braziliană subliniază că această postare a fost făcută “de pe contul personal” al preşedintelui şi că ea nu era menită să critice carnavalul la modul general, “ci să arate distorsiunea” între acest video şi spiritul Regelui Momo, monarh obez şi jovial care simbolizează “tonul relaxat, ironic, critica salutară şi creativitatea marii şi democraticei noastre sărbători populare”.

La început, aceste imagini puteau fi accesate de toţi, însă accesul a fost restrâns câteva ore mai târziu.

Jair Bolsonaro, care a fost ales inclusiv cu susţinerea bisericilor neopenticostale, a fost puternic criticat pe întreaga durată a carnavalului, inclusiv în timpul defilărilor unor prestigioase şcoli de samba pe sambodromul din Rio de Janeiro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil

Doi minori ar putea ajunge după gratii după ce au furat un telefon mobil Doi minori de 15 și 16 ani din mun. Chișinău și...

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie

Hezbollah afirmă că a ucis soldaţi israelieni în sudul Libanului ca răspuns la invazie Gruparea şiită libaneză Hezbollah a declarat vineri că a lansat obuze...

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice

Alertă meteo în Moldova! Sunt preconizate ploi puternice Atenție! Se strică vremea. A fost emisă alertă Cod galben de instabilitate atmosferică. Citește și: Război electoral la...

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova

Parlamentul European trimite o misiune de monitorizare a alegerilor din R.Moldova Parlamentul European, care urmează să voteze săptămâna viitoare o rezoluție privind reziliența Republicii Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.