
Radio Prague
Tomas Petricek a fost numit marţi ministru de externe al Republicii Cehe, ultimul post rămas vacant în guvernul de centru-stânga, după luni de dispute în legătură cu cel care ar putea menţine cel mai bine poziţia inflexibilă a ţării asupra migraţiei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Guvernul minoritar al prim-ministrului Andrej Babis, condus de partidul său ANO, a preluat puterea în iunie, dar a rămas fără ministru de externe după ce preşedintele ceh Milos Zeman a respins alegerea unui membru al partenerului mai mic de coaliţie, social-democraţii, pentru această funcţie.
Citește și : Italia nu ratează niciun moment în apărarea Rusiei! Roma critică sancţiunile dictate Moscovei
Liderul social-democrat Jan Hamacek a servit atât ca ministru de externe, cât de interne.
Zeman s-a opus primei nominalizări a social-democraţilor, Miroslav Poche, membru al partidului şi europarlamentar, după ce acesta a declarat în timpul crizei migraţiei Uniunii Europene că ţara sa ar trebui să ia solicitanţi de azil.
Acest lucru a fost contrar politicii guvernamentale. Republica Cehă a fost alături de alte ţări din Europa Centrală respingând primirea de migranţi şi opunându-se eforturilor depuse în trecut de Bruxelles de a impune cote obligatorii pentru refugiaţi printre statele membre.
Petricek, în vârstă de 37 de ani şi relativ nou venit în politica externă, s-a exprimat în favoarea ajutorării refugiaţilor în tabere din afara UE, mai mult în linie cu politica externă a lui Babis.
El a mai declarat că sancţiunile UE împotriva Rusiei legate de acţiunile acesteia în Ucraina ar trebui să rămână în vigoare, sprijinind poziţia guvernului, deşi preşedintele Zeman s-a exprimat împotriva măsurilor.
Petricik a fost numit viceministru de externe în august 2018 şi a lucrat anterior ca ministru adjunct al muncii. El a fost de asemenea asistent şi consilier al lui Poche.
Citește și : Omul lui Trump a ajuns la Riad şi a discutat cu regele Salman despre dispariţia lui Jamal Khashoggi
Marţi, Zeman şi-a exprimat speranţa că Petricek ar putea contribui la unitatea politicii externe.
“Politica externă cehă trebuie să fie unită pentru a avea un înţeles”, a declarat Zeman la ceremonia de numire.
This post was last modified on 16/10/2018 16:30 16:30