Preşedintele Cehiei, internat la Praga la o zi după alegerile legislative

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman a fost internat duminică la Praga, a anunţat purtătorul de cuvânt al spitalului militar universitar din capitală, la o zi după alegerile parlamentare, informează AFP, potrivit agerpres

“Da, vă confirm această informaţie”, a declarat Jitka Zinke pentru AFP, adăugând că medicul preşedintelui va da o declaraţie mai târziu, în cursul zilei de duminică.


Citește și : Rușii organizează excursii de vaccinare în Serbia pentru a putea beneficia de Pfizer şi de AstraZeneca

Coaliţia cehă de centru-dreapta Împreună a câştigat sâmbătă la limită alegerile parlamentare, în dauna premierului populist miliardar Andrej Babis, potrivit rezultatelor aproape complete care au creat o surpriză. Rezultatele parţiale publicate anterior de site-ul electoral oficial îl arătau pe Andrej Babis confortabil în frunte, respectând sondajele, dar diferenţa s-a topit şi rezultatul a basculat pe măsură ce au fost numărate buletinele de vot din marile oraşe.

După numărarea a peste 99,9% din voturi, alianţa Împreună compusă din Partidul Democratic Civic, de dreapta, TOP 09 (centru-dreapta) şi Uniunea Creştin-Democrată (centru), a obţinut 27,78% din voturi, asigurându-şi 72 de locuri. Ea a devansat mişcarea populistă ANO condusă de Andrej Babis, care, cu 27,14% din voturi, primeşte 71 de mandate.

Citește și : Libanul a rămas sâmbătă fără energie electrică la nivel naţional din cauza lipsei de carburanţi

Constituţional, este prerogativa preşedintelui pro-rus Milos Zeman să numească noul premier. Înainte de scrutin, el a lăsat să se înţeleagă că îl va alege pe Babis, fostul său aliat.

Bolnav, şeful statului a fost obligat să voteze de acasă, dar anturajul său a indicat sâmbătă că el se va întâlni cu Babis pentru discuţii duminică dimineaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.