X

Preşedintele chinez a spus ce aşteptări are de la vizita lui Donald Trump

Preşedintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că aşteaptă rezultate ‘pozitive şi importante’ de la vizita omologului său american Donald Trump la Beijing, informează agenţia Xinhua, preluată de AFP, potrivit agerpres.

Cei doi lideri urmează să discute joi asupra programului nuclear al Coreei de Nord – China fiind principalul aliat al acestei ţări -, şi despre deficitul comercial al SUA în relaţiile bilaterale cu China.

Citeşte şi: Trump transmite un mesaj clar Phenianului: ‘NU ne subestimaţi!’

Trump, sosit miercuri la Beijing, va rămâne în această ţară asiatică până vineri dimineaţa.

China este a treia etapă a turneului asiatic al preşedintelui american, care a întreprins înainte de aceasta vizite aliaţilor săi sud-coreean şi nipon.

Înainte de a pleca miercuri din Coreea de Sud, Donald Trump a atenţionat încă o dată Coreea de Nord, cerându-i în acelaşi timp lui Kim Jong-Un să iasă din izolare.

Tags: BeijingChinaDonald TrumpSUAXi Jinping
Categorii: Știrile zilei