Preşedintele columbian promite prinderea celor care au ucis o echipă de jurnalişti

Publicat:

Liderul grupului disident din fosta gherilă FARC, Walter Artizala, zis Gaucho, acuzat de asasinarea unei echipe de jurnalişti la graniţa dintre Ecuador şi Columbia, va sfârşi prin a fi prins, “mort sau viu”, a declarat preşedintele columbian, Juan Manuel Santos, relatează AFP, potrivit agerpres.

Juan Manuel Santos a afirmat, în cursul unei reuniuni a Societăţii interamericane de presă (SIP), că i-a făcut această promisiune omologului său ecuadorian, Lenin Moreno, admiţând că uciderea celor trei angajaţi ai cotidianului ecuadorian El Comercio, doi jurnalişti şi un şofer, a avut loc cel mai probabil de partea columbiană.


Citeşte şi: După bombardarea Siriei, experţii internaţionali verifică folosirea armelor chimice

“Ministrul apărării mi-a spus că, potrivit unor surse ale serviciilor de informaţii, se confirmă că, într-adevăr, corpurile erau de partea columbiană (…) Ceea ce sugerează că ei au fost ucişi în Columbia”, a declarat el.

“Guacho va cădea. Mai devreme sau mai târziu, va cădea. I-am spus asta sâmbătă preşedintelui Moreno”, a declarat Santos. “Guacho este pe o listă de obiective de înalt nivel. Toţi criminalii înscrişi pe această listă sunt fie morţi, fie în închisoare”, a mai spus liderul de la Bogota.

Militari columbieni şi ecuadorieni au lansat o vastă operaţiune în regiunea forestieră de graniţă dintre Columbia şi Ecuador împotriva luptătorilor de gherilă disidenţi.

Zona Tumaco, cunoscută pentru densitatea mare de culturi de coca, se află în centrul operaţiunilor militare de partea columbiană.

Ecuadorienii au desfăşurat 550 de poliţişti şi militari, sprijiniţi de elicoptere, un avion şi tancuri.

Principalul vizat: Guacho, un ecuadorian de circa 30 de ani, în fruntea unui grup disident din Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), frontul Oliver Sinisterra – ce ar număra între 70 şi 80 de oameni -, acuzat că este implicat în traficul de cocaină spre Statele Unite.

Citeşte şi: James Comey ‘îl desfiinţează’ pe Trump: ‘Este INAPT moral să fie preşedintele SUA’

FARC s-au demobilizat în urma semnării unui acord cu preşedintele Santos.

Şeful statului columbian a admis că, în zona în care au fost asasinaţi jurnaliştii, sunt influente cartelurile mexicane ale drogurilor.

“Cartelurile mexicane, care sunt foarte prezente, văd că una din principalele lor surse de aprovizionare cu cocaină este pe cale să secătuiască şi din acest motiv caută să genereze violenţă”, a subliniat el.

Reporterul Javier Ortega, 32 de ani, fotograful Paul Rivas, 45 de ani, şi şoferul Efrain Segarra, 60 de ani, care au fost răpiţi la 26 martie, au fost împuşcaţi în timp ce erau legaţi, potrivit fotografiilor difuzate de răpitorii lor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.