Preşedintele Comisiei Europene vrea să relaneseze UE, profitând de ‘vântul favorabil’ – LIVE VIDEO

Publicat:

Şocul Brexit-ului a trecut, înfrângerile electorale ale euroscepticilor s-au succedat, economia europeană s-a stabilizat: tonul este unul optimist pentru preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care prezintă miercuri în faţa Parlamentului European discursul-program anual privind starea UE, relatează AFP, potrivit agerpres.

În acest sfârşit de 2017, ‘curenţii sunt favorabili’, înalţii responsabili de la Bruxelles nu ezită să semnaleze acest lucru, notează sursa citată.


Jean-Claude Juncker a simţit de asemenea acest lucru şi în urmă cu un an se prezenta în faţa deputaţilor europeni la Strasbourg lansând într-o manieră presantă un apel la unitatea UE.

Citeşte şi: Premierul israelian Netanyahu cere anularea acordului nuclear cu Iranul

Uniunea Europeană a soluţionat această ‘criză existenţială’ care l-a îngrijorat atât de mult pe preşedintele executivului european?, se întreabă AFP.

‘După Brexit şi alegerea lui Donald Trump (ca preşedinte al SUA – n.r.), nu a fost un efect de domino (…) Dimpotrivă, a fost o reînviere a ideii de Uniune Europeană’, a afirmat liderul liberalilor europeni Guy Verhofstadt.

De fapt, are loc o creştere economică în cele 28 de ţări ale UE, şomajul este în scădere, fluxurile migratorii par a fi sub control. UE doreşte să creadă în convalescenţa sa, notează AFP.

Verhofstadt, negociator al Parlamentului European pentru Brexit, nu ezită să descrie primii trei ani ai Comisiei Juncker ca fiind de ‘gestionare a crizei’: economică, migratorie, politică şi cu tensiuni puternice între anumite ţări din Europa Centrală şi de Est, care ţin foarte mult la suveranitatea lor, Polonia şi Ungaria în primul rând.

Anul 2018 va fi ultimul an plin pentru Juncker şi echipa sa, al cărei mandat se încheie în toamna anului 2019.

Citeşte şi: Hezbollah îşi proclamă victoria în Siria

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Comisiei Europene, Margaritis Schinas, discursul va fi o ‘reflecţie asupra progreselor înregistrate în ultimul an’ şi Juncker ‘îşi va prezenta programul pentru anul următor şi până la încheierea mandatului său’.

După deschiderea dezbaterii privind viitorul Uniunii şi publicarea în luna martie a unei ‘carte albe’ care conţine cinci scenarii cu privire la diferitele perspective de integrare este oportun ca Juncker să propună instrumentele necesare pentru a îndrepta ‘nava’ Europei în direcţia pe care o doreşte.

Jean-Claude Juncker ar urma de asemenea să dedice o parte din discursul său pentru a vorbi despre comerţ, în condiţiile în care UE vrea să accelereze negocierea viitoarelor acorduri bilaterale după semnarea acordului de liber-schimb cu Canada (CETA), pe care îl consideră ca un mare succes.

Şeful executivului european este de asemenea aşteptat să se pronunţe în legătură cu problema sensibilă a protecţiei intereselor europene în faţa investiţiilor străine.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă

Moldovenii trimit tot mai puțini bani acasă Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova în trimestrul I 2024 au scăzut cu 6,5% comparativ cu aceeași...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.