X

Preşedintele Consiliului European a început o vizită la Libia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a început duminică o vizită la Libia, ţară din Africa de Nord ce încearcă să depăşească un deceniu de haos şi instabilitate, informează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile libiene nu au precizat programul acestei vizite ce intervine într-un moment în care ţara traversează o îmbunătăţire a situaţiei politice, după anii de instabilitate ce au urmat căderii regimului lui Muammar al-Gaddafi în 2011, o perioadă de haos marcată de existenţa în ultimii ani a două puteri rivale.

Citește și : Peste 5 milioane de oameni din Marea Britanie au primit ambele doze ale vaccinului

Această ţară cu circa şapte milioane de locuitori a reuşit să se doteze, în urma unui proces mediat de ONU, cu un guvern unificat însărcinat să conducă tranziţia până la alegerile naţionale de la sfârşitul lui decembrie.

Miniştrii de externe francez, german şi italian s-au deplasat la Tripoli pe 25 martie, într-un gest european de unitate şi de susţinere în faţa acestor recente progrese politice.

Citește și : Jumătate din populația Israelului a fost imunizată cu ambele doze de vaccin

La rândul său, premierul grec Kyriakos Mitsotakis este aşteptat marţi la Tripoli pentru a redeschide ambasada Greciei. Vizita lui va coincide cu cea a noului şef al guvernului italian Mario Draghi. Aceste vizite vor fi primele ale unor lideri europeni de după formarea guvernului de tranziţie libian susţinut de comunitatea internaţională.

Dincolo de progresele politice, Libia rămâne o rută majoră pentru zeci de mii de migranţi, în principal din Africa Subsahariană, care încearcă să ajungă pe costa italiană pe mare.

Tags: Africa de NordCharles MichellibiaMuammar al-Gaddafi
Categorii: Diaspora