X

Preşedintele Consiliului European reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a reafirmat solidaritatea cu Ucraina, cu ocazia vizitei efectuate joi la Kiev, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat pentru admiterea ţării sale în Uniunea Europeană, informează mediafax.

“Revin la Kiev pentru a discuta despre toate iniţiativele de cooperare”, a afirmat Charles Michel, prin Twitter, exprimând speranţa că 2023 va fi “anul victoriei şi păcii”.

Citește și : Joe Biden SE PRĂBUŞEŞTE în sondajele din America

“Ucrainenii luptă pentru teritoriul lor, pentru viitorul copiilor lor. Dar luptă şi pentru valorile noastre comune europene de pace şi prosperitate. Au nevoie şi merită sprijinul nostru”, a subliniat preşedintele Consiliului European.

“Sunt emoţionat să mă aflu încă o dată pe teritoriul Ucrainei, să am contacte directe cu preşedintele, sunt încântat de încrederea pe care mi-o acordă în relaţia de prietenie dintre poporul ucrainean şi Uniunea Europeană”, a precizat Charles Michel în conferinţa de presă organizată la Kiev, confirmând sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina.

“Auzim apelurile dumneavoastră. Aveţi nevoie de sisteme antiaeriene şi de artilerie suplimentare, de mai multă muniţie”, a precizat Charles Michel, subliniind că naţiunile occidentale “sunt conştiente că următoarele săptămâni ar putea fi decisive pentru evoluţiile războiului cu Rusia”.

Citește și : Letonia trimite în Ucraina sisteme de apărare antiaeriană Stinger

Preşedintele Volodimir Zelenski a reafirmat ambiţia de integrare a Ucrainei în Uniunea Europeană. “Obiectivul nostru este aderarea completă a Ucrainei la Uniunea Europeană şi sunt încrezător că vom atinge acest obiectiv. Avem o motivaţie enormă, o dorinţă enormă şi mergem înainte”, a declarat Zelenski, potrivit cotidianului Le Monde, mulţumindu-i lui Charles Michel pentru spijinul acordat în sensul “dezvoltării instituţionale” a Ucrainei. “Ucraina şi Uniunea Europeană au obţinut deja rezultate considerabile în apropierea noastră istorică. Lucrăm pentru a obţine mai mult”, a subliniat Zelenski.

Tags: Charles MichelkievucrainaUEVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina