Preşedintele cubanez evocă ‘progrese foarte discrete’ în cooperarea cu Statele Unite

Publicat:

Preşedintele cubanez Miguel Diaz-Canel evocă ”progrese foarte discrete” în cooperarea Cubei cu Statele Unite, mai ales în domeniul migraţiei, în pofida unui vechi embargo impus de America insulei comuniste, relatează AFP, scrie news.ro .  

”Am făcut progrese foarte discrete în vederea aşezării cooperării bilaterale pe calea punerii în aplicare a acordurilor migraţiei dar şi în alte domenii prioritare ale celor două ţări”, a anunţat miercuri, la prezentarea bilanţului în Parlament, Miguel Diaz-Canel.


Citește și : Partenerul Evei Kaili îşi recunoaşte implicarea în ‘Qatargate’ şi l-a identificat pe Panzieri drept ”creierul” operaţiunii

Însă ”caracteristica fundamentală şi care ne defineşte relaţia bilaterală rămâne embargoul economic” aflat în vigoare din 1962, a subliniat preşedintele cubanez.

Washingtonul şi Havana au reluat în 2022 negocieri pe tema migraţiei, în contextul unei emigraţii-record a cubanezilor, mai ales către Statele Unite.

Ambasada Statelor Unite la Havana urmează să emită din nou vize – în ianuarie -, după aproape cinci ani de întrerupere.

Acest serviciu a fost relansat în mai, însă în mod limitat.

În 2022, Statele Unite au emis 20.000 de vize cubanezilor, potrivit unor acorduri încheiate între cele două ţări în 1994 – rămase literă moarte în ultimii ani.

Preşedintele cubanez a subliniat miercuri ajutorul tehnic oferit de către Statele Unite în august, în timpul unui vast incendiu care a devastat un depozit de combustibil la Matazas (centru) şi asupra unui ajutor în valoare de două milioane de dolari oferit de către Washington după uraganul Ian, care a devastat o parte a insulei în septembrie.

”Acest ajutor a fost oferit fără condiţii”, a subliniat preşedintele cubanez.

Miguel Diaz-Canel a acuzat însă Washingtonul de promovarea ”deschisă a unei politici de subversiune” şi a unor ”tentative de destabilizare” a Cubei.

Administraţia preşedintelui democrat Joe Biden a menţinut toate cele 243 de măsuri coercitive impuse Cubei de către predecesorul său republican Donald Trump (2017-2021), în cadrul unei politici de ”presiune maximă” asupra insulei, a denunţat şeful statului cubanez.

El a recunoscut că 2022 a fost ”un an deosebit de complicat” pentru Cuba, din cauza embargoului american, crizei internaţionale şi ”propriei noastre incompetenţe şi greşelilor noastre”.

Citește și :  Zelenski se opune participării sportivilor ruşi la Jocurile Olimpice sub drapel neutru

”Am o nemulţumire uriaşă faţă de faptul că nu am fost capabil să obţin, ca şef al ţării, rezultatele de care are nevoie poporul cubanez pentru a atinge prosperitatea atât de mult aşteptată şi sperată”, a declarat el, autocritic.

Diaz-Canel şi-a exprimat speranţa ca 2023 să fie ”un an mai bun”.

”Însă, pentru a reuşi, avem nevoie de un plan mai mult decât global, este nevoie să zguduim inerţia, să interzicem birocraţia, să eliminăm obstacolele şi să surmontăm complezenţa”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului

Proteste la Barcelona împotriva supraturismului Mii de persoane au protestat sâmbătă, la Barcelona, împotriva supraturismului din capitala Cataloniei unde ajung anual milioane de vizitatori, o...

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă

Şapte copii printre cele 49 de persoane care s-au înecat în Rusia în cursul zilei de sâmbătă Şapte copii se numără printre cele 49 de...

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.