Preşedintele Dumei de Stat: Sprijinul acordat Ucrainei de SUA şi de NATO conduce lumea către un ‘război îngrozitor’

Publicat:

Preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, un aliat apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a declarat duminica aceasta că livrările de armament ofensiv către Kiev care ameninţă teritoriile Rusiei vor duce la o catastrofă globală şi vor face imposibil de susţinut argumentele împotriva folosirii armelor de distrugere în masă, transmite Reuters, potrivit agerpres

Volodin a avertizat că sprijinul acordat Ucrainei de SUA şi de NATO conduce lumea către un “război îngrozitor”.


Citește și : Rishi Sunak a fost amendat de Poliţia din Lancashire din cauza nepurtării centurii de siguranţă

“Dacă Washingtonul şi ţările NATO furnizează arme care vor fi folosite pentru a lovi oraşe civile (sic!) şi pentru a încerca să fie capturate teritorii de-ale noastre, aşa cum ameninţă, aceasta va conduce la măsuri de represalii cu folosirea armelor chiar mai puternice”, a transmis Volodin pe aplicaţia Telegram.

“Argumentele potrivit cărora puterile nucleare nu au folosit în trecut arme de distrugere în masă în conflicte locale sunt de nesusţinut. Pentru că aceste state nu s-au confruntat cu o situaţie în care le era ameninţată securitatea cetăţenilor lor şi integritatea teritorială a ţării”, a susţinut Volodin.

În această săptămână, aliaţii occidentali au promis Ucrainei miliarde de dolari sub formă de armament, cu toate că nu au reuşit să convingă Berlinul să renunţe la opoziţia sa de a livra tancuri de luptă Leopard de fabricaţie germană.

De la începutul invaziei la 24 februarie 2022, Rusia a preluat controlul mai multor teritorii ale Ucrainei şi a declarat că nu le va returna niciodată. Kievul, în schimb, a anunţat că refacerea integrităţii teritoriale a Ucrainei nu este subiect de negocieri.

Comentariile lui Volodin intervin după o ameninţare similară făcută de Dmitri Medvedev, fost prim-ministru şi preşedinte al Rusiei.

Citește și : Biden: Ucraina va primi toată asistenţa de care are nevoie

Volodin, în vârstă de 58 de ani, este preşedinte al Dumei de Stat din 2016, el deţinând anterior un rol important în administraţia prezidenţială. Ca membru al Consiliului Securităţii Rusiei, Volodin are cu regularitate acces la preşedinte.

“Livrările de arme ofensive către regimul de la Kiev vor duce la o catastrofă globală”, a insistat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.