Preşedintele Ecuadorului a dizolvat parlamentul

Publicat:

Preşedintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, ameninţat să fie destituit de parlament pentru corupţie, a dizolvat miercuri legislativul pe motiv de ‘criză politică gravă’, o decizie care antrenează alegeri anticipate din care opoziţia ar putea totuşi să iasă întărită, transmite AFP, potrivit agerpres.

Un comunicat al administraţiei prezidenţiale a informat că Lasso a decis ‘să dizolve Adunarea Naţională din cauza gravei crize politice şi a tulburărilor interne’.


Citeşte şi: Parlamentul European recomandă RECUNOAŞTEREA Kosovo – Black News

Preşedintele conservator, impopular, este vizat de un procedură de destituire deschisă marţi în parlament, unde stânga este majoritară.

Lasso, un fost bancher în vârstă de 67 de ani, este acuzat de opoziţie de malversaţii în cadrul unui contract public de transport de petrol brut. Preşedintelui i se reproşează că a avut cunoştinţă despre acest contract care a adus prejudicii statului, şi că nu a intervenit pentru a-i pune capăt atunci când şi-a preluat mandatul în mai 2021.

Lasso nu este însă urmărit de justiţie în acest caz. În deschiderea procesului de destituire, el şi-a pledat în faţa deputaţilor ‘nevinovăţia totală, evidentă şi incontestabilă’.

După anunţul de dizolvare a parlamentului, Lasso a cerut Consiliului Naţional Electoral să convoace alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate, aşa cum prevede Constituţia.

Consiliul are termen până miercuri să convoace alegeri, care ar urma să aibă loc în 90 de zile. Lasso va putea să candideze din nou.

Aceasta este prima dată când un preşedinte ecuadorian recurge la dreptul de a dizolva parlamentul, la care poate recurge o singură dată în primii trei ani de mandat.

Fostul preşedinte Rafael Correa (2007-2017), care conduce opoziţia în pofida condamnării sale în contumacie la 8 ani de închisoare pentru corupţie şi care trăieşte în exil în Belgia, a calificat decizia lui Lasso drept ‘ilegală’ şi ‘lovitură de stat’.

Armata şi poliţia au avertizat că legea fundamentală trebuie ‘respectată deplin de toţi cetăţenii’. O alianţă de organizaţii de stânga a chemat la apărarea în stradă a ‘drepturilor şi libertăţilor’.

De dizolvarea parlamentului ar putea totuşi să profite opoziţia, în condiţiile în care ‘mişcarea de dreapta este slăbită de un guvern cu o încredere de sub 15%’, a explicat politologul Santiago Cahuasqui.

Chiar dacă stânga nu va obţine preşedinţia, ‘un lucru este cert: deputaţii săi, care sunt acum 49 din 137, vor câştiga mai multe locuri’, a comentat expertul constituţionalist Rafael Oyarte.

În parlament s-a mai încercat în iunie destituirea lui Lasso în timpul unor manifestaţii violente ale indigenilor împotriva creşterii costului vieţii, însă tentativa a eşuat în lipsa a 12 voturi.

Citeşte şi: Washingtonul spune că o baterie de rachete Patriot a fost avariată în Ucraina

‘Neavând voturile necesare pentru a se salva de o destituire iminentă, Lasso dă o auto-lovitură de stat laşă cu ajutorul poliţiei şi al forţelor armate, fără sprijinul cetăţenilor’, a reacţionat joi pe Twitter Leonidas Iza, liderul puternicei organizaţii indigene Conaie.

Ecuadorul, care a cunoscut o mare instabilitate politică între 1997 şi 2005, interval în care trei preşedinţi au fost înlăturaţi prin revolte populare, este confruntat de mai multe luni şi cu un val de violenţe cauzat de o luptă de putere între bande de traficanţi de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ciolacu: România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme

Ciolacu: România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme România resimte pericolele războiului hibrid care îmbracă diferite forme, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei,...

Ministrul Bolea invită marţi agricultorii la MAIA

Ministrul Bolea invită marţi agricultorii la MAIA Proiectul de modificare a legii licențierii importului de cereale a fost înregistrat în Parlament, anunță Ministerul Agriculturii și...

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE într-o vizită de documentare în Republica Moldova

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE într-o vizită de documentare în Republica Moldova Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Pierre-Alain...

Turcia, Bulgaria și România au început operațiunile comune de deminare în Marea Neagră

Turcia, Bulgaria și România au început operațiunile comune de deminare în Marea Neagră Turcia, România și Bulgaria au început luni, 1 iulie, operațiuni comune de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.