X

Preşedintele egiptean Sisi graţiază sute de deţinuţi, majoritatea susţinători ai Frăţiei Musulmane

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a graţiat 560 de deţinuţi, majoritatea acuzaţi de susţinere a mişcării politice în afara legii Frăţia Musulmană, au anunţat vineri două surse judiciare, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Din cei graţiaţi, 482 erau încarceraţi în baza unor acuzaţii legate de Frăţia Musulmană, o mişcare politică veche de decenii şi care se bucură de un larg sprijin popular, au precizat sursele citate.

Citește și : Parlamentul de la Chișinău are la dispoziție o lună pentru a învesti noul guvern,în caz contrar riscă să fie dizolvat

Un jurnalist proeminent, Abdel Halim Qandil, care a fost condamnat în 2017 la trei ani de închisoare sub acuzaţia de insultă adusă puterii juridice, a fost şi el graţiat.

Printre deţinuţii graţiaţi se află şi două femei care au organizat demonstraţii în faţa unor staţii de metrou.

Deţinuţii urmau să fie eliberaţi vineri. Graţierile au fost anunţate joi în Monitorul Oficial.

Frăţia Musulmană a câştigat primele alegeri liberi după revoluţia din 2011 care l-a înlăturat de la putere pe autocratul Hosni Mubarak după 30 de ani, dar puterea a fost preluată de armată după un an.

De atunci, mişcarea a fost interzisă şi sute dintre militanţii săi au fost încarceraţi. Frăţia Musulmană susţine că este o mişcare non-violentă şi neagă orice legătură cu insurgenţele violente ale militanţilor Al-Qaida şi Statului Islamic.

Citește și : Ultimele zile ale Theresei May în fruntea unui guvern britanic

Militanţii pentru drepturile omului susţin că preşedintele Sisi supervizează o reprimare neobosită asupra disidenţilor din Egipt din 2014. Cel puţin 60.000 de persoane au fost încarcerate din motive politice, potrivit unei estimări a Human Rights Watch.

Abdel Fattah al-Sisi neagă că în ţara sa ar exista deţinuţi politici şi susţinătorii săi afirmă că măsurile au fost necesare pentru a stabiliza Egiptul după revoluţia din 2011.

Tags: Abdel Fattah Al-SisiAbdel Halim QandildetinutiFrăţia Musulmanăgraţiaţiinchisoare
Categorii: Sinteze