X

Președintele FIFA, după tragedia de pe un stadion din Indonezia: Este o zi neagră pentru fotbal

Președintele FIFA Gianni Infantino a spus că este o „zi neagră” pentru fotbal, după tragedia de pe un stadion din Indonezia, în urma căreia 174 de oameni au murit și alți peste 180 au fost răniți  , informează mediafax.

„Lumea fotbalului este în stare de șoc în urma incidentelor tragice care au avut loc în Indonezia. Este o zi neagră pentru toți cei implicați în fotbal și o tragedie de neînțeles”, a declarat Infantino, citat de BBC.

Citește și : Liderii UE vor discuta la summitul de la Praga despre securitatea infrastructurilor critice

FIFA, organismul care guvernează fotbalul mondial, afirmă că niciun „gaz” nu ar trebui să fie folosit de stewarzi sau de poliție la meciuri.

La Liga și Federația Spaniolă de Fotbal au convenit ca cluburile să țină un minut de reculegere înainte de startul meciurilor de duminică, în semn de respect.

Cel puțin 174 de persoane au fost ucise și 180 rănite în urma unei revolte izbucnite pe un stadion din Indonezia, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților, a transmis Reuters.

Citește și : Militarii pucişti din Burkina Faso acuză Franţa că îl ajută pe locotenent-colonelul Damiba înlăturat de la putere

Suporterii echipei gazdă Arema FC care pierdea în fața rivalei Persebaya Surabaya au invadat terenul de fotbal sâmbătă seara, iar polițiștii au tras cu gaze lacrimogene în încercarea de a controla situația. Busculada s-a produs atunci când fanii au fugit spre o poartă de ieșire.

Tags: FIFAfotbalGianni Infantinoindoneziastadion
Categorii: Știrile zilei