Preşedintele francez denunţă ”acţiuni de o gravitate extremă” ale unor foşti agenţi DGSE suspectați de spionaj

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că o serie de acţiuni ale unor foşti agenţi ai DGSE (serviciul de informaţii externe) suspectaţi de trădare pentru o putere străină sunt “de o gravitate extremă”, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Sankt Petersburg, şeful statului a adăugat că “ţine de justiţie să se pronunţe” asupra “acestor fapte care nu sunt recente”.


Citește și : Sute de luptători ai Statului Islamic capturaţi în Siria continuă să reprezinte o ameninţare pentru Occident (general britanic)

Aceşti foşti agenţi francezi sunt suspectaţi că au lucrat pentru autorităţile chineze, potrivit unei surse apropiate dosarului.

“Descoperirea acestui caz este mai degrabă un semn de eficienţă din partea sistemului nostru de supraveghere şi de vigilenţă, decât un semn de eşec”, a comentat la rândul său o sursă din anturajul preşedintelui, adăugând că “riscul de corupţie există peste tot”.

Întrebată despre impactul acestei afaceri asupra relaţiile cu China, aceasta s-a limitat să răspundă că “noi şi China suntem două mari puteri care ne cunoaştem bine” dar nu a confirmat oficial că foştii agenţi au trădat în beneficiul acestei ţări.

Cei doi foşti agenţi ai DGSE (Direcţia generală de securitate externă), astăzi în retragere, sunt urmăriţi pentru “fapte grave susceptibile de a fi calificate drept fapte de trădare pentru că sunt suspectaţi de livrarea de informaţii unei puteri străine”, a declarat vineri ministrul Florence Parly, fără a preciza ţara beneficiară.

Soţia unuia dintre cei doi a fost şi ea inculpată pentru “delicte de trădare”.

Cei doi foşti agenţi sunt în în prezent la pensie, potrivit ministrului, care nu precizează când au avut loc faptele, amploarea sau natura lor.

Citește și : Zborul MH17: Vladimir Putin respinge ferm responsabilitatea Rusiei

Ei “au fost descoperiţi” chiar de DGSE, “care a adus din proprie iniţiativă aceste fapte la cunoştinţa procurorului din Paris”, potrivit comunicatului.

Potrivit ziarului Le Monde, faptele au fost descoperite în cadrul unei anchete asupra unui alt serviciu de informaţii, Direcţia generală de securitate internă (DGSI).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.