Preşedintele Franţei vrea dublarea efectivelor forţelor de ordine în următorii zece ani

– Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a propus, marţi, dublarea efectivelor forţelor de ordine în următorii zece ani, dar şi crearea unui organism parlamentar de monitorizare a activităţilor Poliţiei şi Jandarmeriei, informează BFMTV şi FranceInfo, potrivit agerpres.  

“Vreau să fie mai mulţi agenţi pe teren. Şi fixez un orizont: să dublăm, în următorii zece ani, prezenţa poliţiştilor şi jardarmilor”, a declarat Emmanuel Macron, în cursul unei deplasări în Roubaix, în Hauts-de-France.

Citește și : Carantină PRELUNGITĂ la Canberra

Pe fondul criticilor referitoare la activităţile Poliţiei şi Jandarmeriei, Emmanuel Macron a propus crearea “unei instanţe pentru un control parlamentar asupra forţelor de ordine”. “Le voi propune preşedinţilor Camerelor parlamentare ca, după modelul delegaţiei parlamentare pentru informaţii, să fie creată o instanţă pentru un control parlamentar asupra forţelor de ordine care să le evalueze activităţile”, a precizat Emmanuel Macron.

“Trebuie să tindem spre ireproşabilitate. Atunci când sunt greşeli, trebuie sancţionate”, a argumentat Macron.

Citește și : Prinţul Harry şi Jill Biden au adus un omagiu răniţilor de război americani

Preşedintele Franţei vrea şi “simplificarea drastică” a procedurilor anchetelor penale. “Este necesară regândirea echilibrelor procedurilor penale”, a subliniat Emmanuel Macron, propunând inclusiv formularea plâgerilor penale în format online începând din anul 2023.

This post was last modified on 14/09/2021 18:09 18:09

Tags: Emmanuel MacronRoubaix
Categorii: Diaspora