Preşedintele german: Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi ‘un război împotriva unităţii Europei’

Publicat:

Războiul pe care preşedintele rus Vladimir Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi “un război împotriva unităţii Europei”, a denunţat duminică preşedintele german Frank-Walter Steinmeier, citat de France Presse, potrivit agerpres.

“Războiul pe care Putin îl duce împotriva Ucrainei este şi un război împotriva unităţii Europei. Nu trebuie să ne lăsăm divizaţi, nu trebuie să lăsăm să fie distrusă marea operă a unei Europe unite pe care noi am început-o într-un mod atât de promiţător”, a declarat el într-un discurs la Paderborn (vestul ţării).


Citește și : Boris Johnson a vizitat soldaţii ucraineni care sunt antrenaţi în Marea Britanie

“Acest război nu priveşte doar teritoriul Ucrainei, el afectează fundamentul dublu comun al valorilor noastre şi al ordinii noastre paşnice”, a adăugat el.

Dar a apăra aceste valori şi a te pune garantul lor înseamnă de asemenea să fii pregătit “să accepţi inconveniente sensibile”, a subliniat preşedintele german, fără a da mai multe detalii despre inconvenientele respective.

“Suntem pregătiţi pentru aceasta? Ne confruntăm toţi cu această întrebare – astăzi şi în zilele, săptămânile şi lunile care urmează”, a afirmat el.

“Rusia nu se mulţumeşte să repună în discuţie frontierele, ea nu se mulţumeşte să ocupe teritoriile unui stat vecin independent şi suveran, ea merge până la a contesta natura de stat a Ucrainei”, a mai denunţat Frank-Walter Steinmeier.

Citește și :  Incendiu pe insula Lesbos. Turişti şi localnici au fost evacuaţi

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.