Președintele Germaniei cere Bulgariei să facă eforturi mai mari pentru combaterea corupției

Publicat:

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier începe joi o vizită de două zile în Bulgaria, iar într-un interviu acordat în prealabil unui cotidian bulgar, a cerut autorităţilor de la Sofia să îşi sporească eforturile pentru combaterea corupţiei şi promovarea statului de drept, potrivit agerpres.

Steinmeier a declarat cotidianului 24 Ceasa, preluat de DPA, că pentru atragerea investiţiilor Bulgaria trebuie să facă progrese reale în domeniile menţionate.


Citește și: Deputații britanici sunt de acord cu amânarea Brexit-ului

Bulgaria este deja atractivă pentru investitorii germani, care au deschis în această ţară peste 5000 de firme, dar nu este singura opţiune, a arătat preşedintele.

Corupţia şi statul de drept sunt factori-cheie şi pentru primirea Bulgariei în spaţiul Schengen, a spus Steinmeier. Acesta este un obiectiv comun, iar îndeplinirea condiţiilor preliminare va fi examinată de asemenea în comun, a adăugat el.

Citește și: Pompeo îi avertizează pe turci să nu intre ‘unilateral’ în Siria

Steinmeier urma să fie întâmpinat cu onoruri militare, apoi să discute cu omologul său bulgar, Rumen Radev, şi să fie oaspetele premierului Boiko Borisov la un dejun. În programul său este prevăzută şi o vizită în parlamentul de la Sofia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Iranul a început un proces împotriva SUA pentru lovitura de stat din 1953

Iranul a început un proces împotriva SUA pentru lovitura de stat din 1953 Un tribunal iranian a început duminică un proces împotriva guvernului Statelor...

Sondaj surpriză în România: Se prefigurează marea finală a alegerilor prezidențiale

Sondaj surpriză în România: Se prefigurează marea finală a alegerilor prezidențiale Un sondaj realizat de CURS ne arată faptul că se prefigurează o finală a...

Negocieri secrete între Rusia și Ucraina: Qatarul era mediator, dar totul s-a anulat în ultimul moment

Negocieri secrete între Rusia și Ucraina: Qatarul era mediator, dar totul s-a anulat în ultimul moment Potrivit unor oficiali din domeniul securității, Ucraina și Rusia...

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi

O roată panoramică a luat foc la un festival de muzică din Germania; cel puţin 23 de răniţi Cel puţin 23 de persoane au fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.