Preşedintele Germaniei încercă să evite alegerile anticipate şi îi convoacă pe aliaţii lui Merkel

Publicat:

Preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier, îşi va continua miercuri eforturile în vederea evitării organizării de noi alegeri în Germania, urmând să se întâlnească cu reprezentanţii Uniunii Creştin-Sociale (CSU), ramura bavareză a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, în încercarea de a încuraja noile eforturi pentru formarea unui nou guvern, relatează agenţia dpa, potrivit agerpres.

Steinmeier, care se bucură de respect din partea întregului spectru politic, are întâlniri cu toate părţile interesate de când convorbirile dintre conservatorii (CDU/CSU) cancelarului Merkel cu două partide mai mici au eşuat în mod neaşteptat în urmă cu două zile.


Citeşte şi: Un avion militar american S-A PRĂBUŞIT în mare. La bord se aflau 11 persoane

Negocierile nu au ajuns la nici un rezultat deoarece blocul conservator al cancelarului Merkel nu a putut să obţină un acord cu Partidul Liber-Democrat (FDP, pro-business) şi cu Verzii (ecologiştii) în legătură cu chestiuni importante în dispută, inclusiv limitarea afluxului de solicitanţi de azil şi eliminarea treptată a exploatării cărbunelui.

Preşedintele Steinmeier urmează să se întâlnească după-amiază cu liderul CSU, Horst Seehofer, în scopul de a-l încuraja să se angajeze din nou în negocieri pentru formarea unui guvern.

Seehofer a pus drept condiţie pentru participarea sa la o nouă coaliţie introducerea unui prag de 200.000 privind numărul de solicitanţi de azil care intră anual în Germania.

Citeşte şi: Imagini dramatice cu DEZERTAREA soldatului nord-coreean

Partidul Social-Democrat (SPD), formaţiunea din care provine Steinmeier, a exclus în mod repetat formarea unei noi mari coaliţii cu blocul dnei Merkel. Preşedintele urmează însă se întâlnească cu liderul SPD, Martin Schulz, joi, în scopul de a-i cere să reconsidere poziţia partidului său.

Conservatorii Angelei Merkel au şi varianta de a forma un guvern minoritar, cum s-a întâmplat de trei ori, pentru scurte perioade de timp, în istoria Germaniei de după cel de-Al Doilea Război Mondial. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.