Preşedintele Germaniei, primit la Beijing cu onoruri militare de omologul său chinez

Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a avut convorbiri cu omologul său chinez Xi Jinping luni, în ultima zi a vizitei sale de stat, de şase zile, în China, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

Steinmeier a discutat cu preşedintele Xi şi cu premierul Li Keqiang după ce a fost primit la Beijing cu onoruri militare.

Citește și : Premierul Theresa May va pleca la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze backstop-ul pentru Irlanda de Nord(oficial britanic)

În cursul vizitei sale, Steinmeier a afirmat că, între Germania şi China, cooperarea economică a devenit tot mai importantă în contextul tensiunilor comerciale provocate de politicile preşedintelui american Donald Trump.

În cadrul convorbirilor sale cu Li Keqiang, preşedintele Steinmeier a discutat despre menţinerea ordinii globale şi a făcut o referire aparent vagă la faptul că diferite ţări au diferite moduri de înţelegere a ceea ce reprezintă drepturile omului.

Şeful statului german a evitat să intre în problema abuzurilor privind drepturile omului în China în cursul vizitei sale. El a ţinut săptămâna trecută un discurs în faţa studenţilor la Universitatea Sichuan din oraşul Chengdu, în care a vorbit despre Declaraţia Universală a Drepturilor Omului la modul general.

Citește și : Brexit: Theresa May confirmă amânarea votului parlamentar

China este cel mai mare partener comercial al Germaniei. Călătoria lui Steinmeier în China a avut loc după vizita cancelarului Angela Merkel în mai şi cea a ministrului de externe Heiko Maas luna trecută.

Citeşte şi: Situaţia se înrăutăţeşte în Rusia: Bilaţul oficial zilnic al infecţiilor depășește 10.000 de cazuri

This post was last modified on 10/12/2018 19:21 19:21

Tags: ChinaFrank-Walter SteinmeiergermaniaLi KeqiangXi Jinping
Categorii: Diaspora