Preşedintele Guatemalei a dispus mutarea ambasadei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim

Preşedintele Guatemalei Jimmy Morales a dispus mutarea ambasadei în Israel la Ierusalim, el precizând că decizia a fost luată după ce a discutat cu premierul Benjamin Netanyahu, transmite BBC.

Săptămâna trecută, Guatemala a fost unul dintre cele doar nouă state care au votat împotriva rezoluţiei ONU care cerea Statelor Unite să revină asupra deciziei de a recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului, conform news.ro .

Donald Trump a ameninţat că va tăia ajutoarele statelor care au votat împotriva Statelor Unite, iar SUA sunt un donator important pentru statul guatemalez.

Citește și : Atentat sinucigaş în apropierea biroului serviciilor de informaţii din Kabul, șase morți

Duminică, Morales a anunţat că a dat instrucţiuni autorităţilor guatemaleze să înceapă demersurile în vederea mutării ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, reamintind că Guatemala este un aliat stabil al Israelului.

Suveranitatea Israelului asupra Ierusalimului nu a fost recunoscută niciodată la nivel internaţional, iar toate statele au ambasadele la Tel Aviv.

This post was last modified on 25/12/2017 08:41 08:41

Tags: ambasadaBenjamin NetanyahuDonald TrumpGuatemalaierusalimisraelJimmy MoralesONUrezolutietel aviv
Categorii: Știrile zilei