Preşedintele iranian promite o reconstrucţie rapidă după cutremurul devastator

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rohani a sosit marţi dimineaţa la Kermanshah, capitala provinciei cu acelaşi nume lovită duminică de un puternic seism, unde a promis că statul va răspunde ‘cât mai repede posibil’ aşteptărilor victimelor acestei catastrofe, informează AFP, potrivit agerpres.

Vestul provinciei Kermanshah, care se învecinează cu Irakul, a fost lovit duminică seara de un puternic seism. Cutremurul, care a fost resimţit în toată partea vestică a Iranului, s-a soldat cu 423 de morţi şi 7.370 de răniţi, potrivit celui mai recent bilanţ oficial al Teheranului. În Irak, autorităţile au numărat 8 morţi şi 336 de răniţi.


Citeşte şi: Decizie neaşteptată la Washington: Pensia foştilor preşedinţi este diminuată semnificativ

‘Vreau să-i asigur pe toţi cei care suferă că guvernul a început să acţioneze cu toată puterea şi depune eforturi pentru a rezolva această problemă cât mai repede posibil’, a declarat preşedintele Rohani la coborârea sa din avion, pe aeroportul din Kermanshah (420 de km sud-vest de Teheran), la puţin timp după orele 09:30 (06:00 GMT).

În ceea ce priveşte reconstrucţia, ‘le cer tuturor responsabililor guvernamentali, tuturor liderilor militari, tuturor societăţilor de caritate şi organizaţiilor non-guvernamentale să ajute Fundaţia pentru locuinţe şi să nu facă nimic separat’, a adăugat Rohani.

Organism caritabil semi-public, Fundaţia pentru locuinţe a fost înfiinţată de ayatollahul Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran. Obiectivul său principal este de a ajuta cât mai mulţi năpăstuiţi să-şi găsească adăpost.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.