X

Preşedintele Iranului îndeamnă noul Parlament la cooperare

Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani i-a îndemnat miercuri pe deputaţii iranieni, în timpul sesiunii inaugurale a noului Parlament rezultat în urma alegerilor legislative din februarie câştigate de conservatorii ostili politicii sale, să coopereze cu guvernul său, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sper că în anul care îi rămâne acestui guvern (înainte de alegerile prezidenţiale ce ar trebui să aibă loc în 2021), vom reuşi să cooperăm şi să lucrăm împreună”, a declarat Rouhani de la tribuna Majlisului, “adunare” în persană.

Vezi şi: A INTRAT cu maşina în pietoni şi a fugit de la locul faptei – VIDEO

Cea de-a 11-a legislatură de după instalarea Republicii Islamice, în 1979, s-a deschis în timp ce activitatea economică a ţării, puternic afectată de epidemia de COVID-19, îşi revine treptat la normal.

Semn că lupta împotriva noului tip de coronavirus este încă departe de a fi câştigată, între fiecare deputat prezent a fost lăsat câte un scaun liber, însă majoritatea parlamentarilor nu purtau mască.

Rouhani, căruia Constituţia îi interzice să candideze pentru un nou mandat în 2021, i-a îndemnat pe deputaţi, colectiv şi individual, să plaseze “interesul naţional deasupra intereselor particulare, a intereselor de partid sau se circumscripţie”.

În condiţiile în care tensiunile sunt puternice cu opoziţia conservatoare şi ultraconservatoare, deja majoritară în Parlament, preşedintele, considerat moderat, a apărat acţiunile guvernului său de la prima sa alegere, în 2013.

Însă pentru numeroşi observatori, absenteismul record din timpul scrutinului din februarie (mai puţin de 43% participare, potrivit rezultatelor oficiale) arată dezamăgirea populaţiei în faţa promisiunilor nerespectate.

Semnarea la Viena în 2015 a acordului internaţional asupra programului nuclear iranian a suscitat speranţa privind un viitor economic luminos al Iranului şi deschiderea ţării spre lume, după ani de izolare.

Însă aceste speranţe s-au diminuat rapid înainte de a fi îngropate definitiv după denunţarea acordului de la Viena de către SUA, în 2018, şi restabilirea sancţiunilor americane împotriva Iranului.

Citeşte şi: Trump acuză Twitter că ‘se amestecă’ în alegerile din SUA

Denunţând din nou “războiul psihologic” şi “terorismul economic” al SUA, Rouhani a afirmat că naţiunea iraniană s-a ridicat împotriva duşmanului şi că rezistenţa sa l-a făcut pe acesta să eşueze.

El a lăudat de asemenea rezultatele guvernului său în faţa crizei sanitare, sursă de “mare mândrie pentru poporul şi responsabilii iranieni”, afirmând că Iranul este “printre ţările care au reuşit” împotriva virusului.

Potrivit celor mai recente cifre oficiale, COVID-19 a ucis peste 7.500 de oameni în Iran. 

Tags: deputatiHassan RouhaniIranMajlisparlamentteheran
Categorii: Sinteze