Președintele Iranului promite să învingă orice complot al SUA

Publicat:

Iranul va depăşi problemele create de noile sancţiuni americane, a declarat marţi preşedintele aa, în cursul unei şedinţe a parlamentului de la Teheran, angajându-se că guvernul său va învinge orice ‘complot al Statelor Unite ale Americii împotriva Republicii Islamice’, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Parlamentul l-a convocat pentru prima dată pe Rouhani pentru a răspunde unor întrebări legate de creşterea economică redusă şi de şomajul în creştere. Preşedintele a răspuns însă că problemele au apărut doar atunci când SUA au reimpus sancţiuni împotriva Teheranului.


Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

‘Vreau să asigur naţiunea iraniană că nu vom permite complotului Statelor Unite împotriva Republicii Islamice să reuşească’, a declarat Rouhani, într-un discurs transmis în direct de televiziunea de stat.

‘Nu vom lăsa această gaşcă de anti-iranieni de la Casa Albă să comploteze împotriva noastră. Nu ne temem de America sau de problemele economice. Vom depăşi aceste probleme’, a insistat el.

Rouhani, un politician pragmatic care a reuşit să reducă tensiunile cu Occidentul prin încheierea unui acord nuclear cu marile puteri în 2015, se confruntă în prezent cu criticile adepţilor liniei dure în urma retragerii Washingtonului din înţelegere.

Parlamentari din acest curent au făcut presiuni asupra lui Rouhani pentru a-şi remania echipa economică, astfel încât economia să fie mai bine protejată de măsurile lui Trump şi să fie redusă nemulţumirea publică.

Rouhani a afirmat că problemele au început odată cu protestele antiguvernamentale de la începutul lunii ianuarie, când mulţi iranieni, nemulţumiţi de creşterea preţurilor, au ieşit în stradă, strigând sloganuri împotriva guvernului şi a liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

‘Protestele l-au tentat pe Trump să se retragă din acordul nuclear’, a spus Rouhani, cerându-le deputaţilor să-i sprijine guvernul şi să nu amplifice atmosfera antiguvernamentală.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

Chiar dacă problemele economice sunt critice, ‘mai important este că mulţi oameni şi-au pierdut încrederea în viitorul Republicii Islamice şi se îndoiesc de puterea sa’, a arătat preşedintele.

Membri ai parlamentului au întrebat de ce guvernul nu a adoptat reforme în sectorul financiar şi pe piaţa de schimb valutar, cerând, de asemenea, o explicaţie de ce, la mai bine de doi ani de la semnarea acordului nuclear, băncile iraniene au în continuare acces limitat la servicii financiare globale.

Preşedintele Rouhani a numit un nou guvernator al Băncii Centrale şi a acceptat demisia purtătorului de cuvânt al guvernului, lăsând să se înţeleagă că acceptă necesitatea de remaniere a echipei sale economice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.