Preşedintele israelian Isaac Herzog a primit a treia doză de vaccin Pfizer

Publicat:

Preşedintele israelian Isaac Herzog a primit vineri a treia doză de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19, lansând astfel o campanie în Israel în favoarea rapelului cu a treia doză persoanelor în vârstă de peste 60 de ani în cadrul eforturilor de a limita răspândirea variantei Delta, mult mai contagioase, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres

“Începem campania de vaccinare cu a treia doză”, a declarat preşedintele Herzog, căruia i-a fost administrat rapelul anticoronavirus la Centrul medical Sheba, situat într-o suburbie a metropolei israeliene Tel Aviv.


Citește și : Fostul cardinal american Theodore McCarrick, inculpat pentru agresiune sexuală asupra unui adolescent

Preşedintele israelian a spus că este mândru să lanseze personal campania de vaccinare cu a treia doză, o iniţiativă “atât de vitală pentru asigurarea unor circumstanţe normale ale vieţii pe cât posibil în aceasta pandemie foarte provocatoare”.

Statul israelian a autorizat deja la jumătatea lunii iulie administrarea unei a treia doze de vaccin pentru persoanele imunodeficitare.

Dar din cauza unei creşteri recente de cazuri de infecţii cu COVID-19, premierul Naftali Bennett a anunţat o campanie cu scopul de a administra o a treia doză de vaccin persoanelor în vârstă de 60 de ani şi peste.

“Israelul este un antemergător, cu a treia doză de vaccin pentru persoanele cu vârsta de la 60 de ani în sus”, a declarat vineri Bennett, 49 de ani, care l-a însoţit la spital pe preşedintele Herzog pentru injecţie.

“Singurul mod de a învinge COVID-19 este de a acţiona împreună. Împreună înseamnă să ne împărtăşim informaţii, metode, sfaturi, etape practice. Statul Israel este deschis să împărtăşească toate informaţiile pe care le va obţine în urma acestei măsuri curajoase”, a adăugat premierul israelian.

Potrivit companiei Pfizer, care produce vaccinul utilizat majoritar în Israel, “noi studii arată că o a treia doză are efecte de neutralizare a variantei Delta (care sunt) de cinci ori mai ridicate la tineri şi de peste 11 ori la persoanele mai în vârstă”.

Dar, pentru moment, Autoritatea americană a medicamentului (FDA), ale cărei recomandări le urmează în general Israelul, nu şi-a dat aprobarea pentru administrarea unei a treia doze pentru persoanele vârstnice, potrivit AFP.

Înaintea lansării rapelului, Bennett a declarat că Israelul a oferit a treia doză de vaccin unui număr de circa 2.000 de persoane imunodeficitare, fără reacţii adverse severe.

Guvernul israelian speră ca prin intensificarea eforturilor de vaccinare să poată evita măsurile de carantină costisitoare.

Israelul este lider mondial în privinţa administrării vaccinului anti-COVID-19: aproape 57% din populaţia sa de 9,3 milioane a primit două doze de vaccin. Multe persoane în vârstă au primit primele injecţii în decembrie, ianuarie şi februarie, fiind considerate segmentul cel mai vulnerabil al populaţiei.

Citește și : Comisia Europeană cere statelor UE să ajute Lituania în gestionarea valului de mii de migranţi ilegali din Belarus

Dar odată cu răspândirea variantei Delta, Ministerul Sănătăţii israelian a raportat de două ori o scădere de a eficacităţii vaccinului împotriva infecţiei şi o uşoară scădere a protecţiei sale împotriva îmbolnăvirilor severe.

Noile infecţii zilnice au crescut la peste 2.000, faţă de câteva cazuri pe zi în urmă cu câteva luni şi aproximativ 160 de persoane sunt în prezent spitalizate cu simptome grave.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.