X

Preşedintele israelian l-a primit pe noul ambasador turc şi l-a invitat în Israel pe omologul său Erdogan

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, l-a invitat invitat pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan să vină în vizită în ţara sa, un nou semn că relaţiile dintre cele două ţări au început să se îmbunătăţească, informează Reuters, potrivit agerpres

Preşedintele israelian a transmis această invitaţie prin noul ambasador al Israelului, pe care l-a primit miercuri.

Citește și : Oraşul Soledar a căzut în mâna ruşilor

Anul trecut, Herzog, ale cărui funcţii sunt în mare măsură unele ceremoniale, a fost primul lider israelian care a întreprins o vizită în Turcia după 2008, când cele două ţări au început să-şi restabilească relaţiile, pentru a pune capăt rupturii diplomatice care a durat mai mult de un deceniu.

Cei doi au convenit în august să numească fiecare câte un ambasador în cealaltă ţară, iar după ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a câştigat alegerile în noiembrie, el şi Erdogan au convenit să continue procesul de îmbunătăţire a relaţiilor dintre Israel şi Turcia.

“Sunt sigur că vom lucra cu toţii la întărirea relaţiilor dintre ţările noastre”, a spus Herzog.

Revenirea lui Netanyahu la putere în decembrie, ca şef al unui guvern naţionalist-religios, a produs îngrijorare în rândurile palestinienilor şi aliaţilor lor arabi, care se tem că aceasta ar putea amplifica tensiunile în Orientul Mijlociu.

Săptămâna trecută, Turcia s-a raliat vocilor care au condamnat o vizită întreprinsă de noul ministru israelian de extremă dreapta al securităţii naţionale, Ben Gvir, la moscheea Al Aqsa.

Citește și : Harkovul a fost bombardat intens la câteva ore după vizita ministrului german de externe

La începutul lui ianuarie Ben Gvir a întreprins, în condiţii de securitate maximă, o scurtă vizită pe Esplanada Moscheilor, loc sfânt aflat în centrul unor tensiuni în Ierusalimul de Est, în pofida ameninţărilor proferate de mişcarea palestiniană Hamas.

Al treilea loc sfânt al islamului şi cel mai sacru loc al iudaismului, sub numele “Muntele Templului”, Esplanada este situată în Oraşul Sfânt al Ierusalimului, în sectorul palestinian ocupat şi anexat de Israel.

Tags: Benjamin NetanyahuHerzogIsaac HerzogisraelRecep Tayyip Erdoganturcia
Categorii: Sinteze