Preşedintele israelian respinge prelungirea termenului de formare a guvernului

Publicat:

Preşedintele israelian Reuven Rivlin a respins duminică cererea liderului alianţei de centru Albastru-Alb, Benny Gantz, de a prelungi cu două săptămâni termenul de formare a unui guvern de unitate naţională, termen ce expiră luni, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.

Şeful statului l-a informat pe Gantz că “în actualele circumstanţe nu este posibilă extinderea perioadei de formare a unui guvern”, indică un comunicat al preşedinţiei.


Citește și : Marea Britanie a anunţat că a depăşit 10.000 de decese de COVID-19

Termenul expiră luni la miezul nopţii (22.00 GMT).

Benny Gantz a fost desemnat pe 16 martie să formeze guvernul după alegerile generale din 2 martie, al treilea scrutin în mai puţin de un an. Fără un acord clar pentru a obţine majoritatea parlamentară necesară în rândul blocului anti-Netanyahu, fostul lider militar a fost ales preşedinte al parlamentului pe 29 martie, după ce s-a alăturat, în mod neaşteptat, premierului. Negocierile au eşuat însă din cauza fragmentării scenei politice israeliene.

Benjamin Netanyahu a solicitat în mod repetat formarea unui guvern de unitate şi de urgenţă, care să fie condus succesiv de el şi de Benny Gantz. Acesta din urmă a refuzat, susţinând că nu doreşte să facă parte dintr-un guvern condus de Netanyahu, acuzat de corupţie.

Cel mai longeviv prim-ministru din istoria Israelului, Netanyahu îşi clamează constant nevinovăţia şi susţine că este victima unei “vânători de vrăjitoare’ din partea parchetului şi a presei.

În paralel, Israelul a închis duminică majoritatea zonelor ultrareligioase evreieşti din Ierusalim în demersurile vizând limitarea propagării noului coronavirus în cartierele dens populate, unde rata de infectare este ridicată, notează Reuters.

Tot duminică, guvernul israelian a dispus purtarea de măşti în public.

În Ierusalim, locuitorii pot merge la cumpărături în apropiere de casă, dar sinagogile au fost închise în tentativa de a îngrădi contaminarea, directivă valabilă în întreaga ţară.

Citește și : Macron va prelungi măsurile de izolare din Franța până cel puţin după 10 mai

Israelul a raportat 10.878 de cazuri confirmate de contaminare şi 103 de decese asociate noului coronavirus, iar oficialii palestinieni au raportat 268 de cazuri în Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu două decese.

Ministrul palestinian de finanţe Shukri Bishara a afirmat că a cerut Israelului să ajute Cisiordania să facă faţă dificultăţilor economice provocate de coronacriză, precizând că a solicitat transferul a minim 500 milioane de şekeli (140 milioane de dolari) pe lună către Autoritatea Palestiniană în cadrul taxelor colectate de autorităţile israeliene. De obicei, suma colectată de Israel este de circa 700 milioane de şekeli pe lună (195 milioane de dolari), în schimbul unui comision de 3%, din importurile venite via porturile israeliene, notează Reuters. Autoritatea palestiniană se aşteaptă ca aceste venituri să scadă cu peste 50% din cauza scăderii schimburilor comerciale, în contextul coronacrizei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.