X

Preşedintele kârgâz Sadir Japarov și-a consolitat puterea prin numirea unui apropiat la şefia guvernului

Preşedintele kârgâz Sadir Japarov a numit marţi un apropiat la conducerea guvernului, întărindu-şi puterea în această ţară din Asia Centrală unde tulburările politice sunt frecvente, relatează AFP, potrivit agerpres

Akilbek Japarov, care nu are legături de rudenie cu şeful statului, a fost numit pe acest nou post care combină funcţia de premier şi funcţia de şef al administraţiei prezidenţiale.

Citește și : Moscova trâmbiţează o posibilă agravare a relaţiilor cu Washingtonul

Acest nou rol a fost creat după o recentă revizuire a Constituţiei.

Noul şef al guvernului mai trebuie confirmat de parlament, o formalitate. Akilbek Japarov a ocupat în trecut mai multe posturi de ministru sub trei preşedinţi diferiţi.

Sadir Japarov a fost ales în ianuarie în funcţia de preşedinte al Kârgâzstanului după o revoltă populară care l-a alungat de la putere pe predecesorul să şi l-a eliberat din închisoare, unde ispăşea o pedeapsă pentru luarea ca ostatic a unui guvernator.

Adversarii săi îl acuză că îndreaptă ţara spre autoritarism, după ce şi-a întărit puterile prin referendum şi a eliminat limita unui singur mandat prezidenţial.

Kârgâzstanul, fostă republică sovietică, a trecut prin trei revoluţii începând din 2005, provocate de deriva autoritară şi clientelismul mai multora dintre preşedinţii săi.

Citește și : Mateusz Morawiecki acuză opoziţia din Polonia că MINTE în legătură cu ‘Polexit’

Tags: Asia CentralăKârgâzstanSadir Japarov
Categorii: Știrile zilei