
Reuters
Hashim Thaci, președintele statului Kosovo, a anunțat pe Twitter că a discutat la Paris cu omologul său rus, Vladimir Putin, prezentând inclusiv o poză cu liderul de la Kremlin, informează agenția de știri Tass, potrivit mediafax.
“La Paris, m-am întâlnit cu președintele Putin, concentrându-ne pe dialogul pentru normalizarea relațiilor între Kosovo și Serbia pentru un acord cuprinzător, obligatoriu. În această privință, președintele Putin a fost clar: «Dacă (Kosovo și Serbia) obțineți un acord pașnic, Rusia îl va susține»”, se arată în mesajul postat pe Twitter de Thaci.
Citeşte şi: Un avion american de vânâtoare s-a prăbuşit în Marea Filipinelor – FOTO
Kremlinul nu a comentat nimic despre întâlnirea între cei doi președinți.
Vladimir Putin și alți peste aproximativ 70 de lideri din întreaga lume au participat duminică la ceremoniile de comemorare a centenarului sfârșitului Primului Război Mondial.
Citeşte şi: Un oficial al ministerului de externe iranian, condamnat la 10 ani de închisoare pentru spionaj
Kosovo, o fostă provincie autonomă a Serbiei, și-a declarat în mod unilateral independența în februarie 2008. Independența statului Kosovo a fost recunoscută de Curtea Internațională de Justiție și peste 100 de țări de pe întreg globul. Pe de altă parte, 60 de țări, printre care Rusia, China, India, Israel și cinci state UE, inclusiv România, se opun independenței Kosovo.