X

Preşedintele libanez AMÂNĂ consultările parlamentare pentru numirea unui nou premier

Preşedintele libanez Michel Aoun a amânat până joi consultările parlamentare vizând numirea unui nou prim-ministru, decizia fiind luată la solicitarea premierului demisionar Saad Hariri, singurul candidat pentru acest post, transmite luni dpa, potrivit agerpres.

Consultările programate pentru luni au fost amânate pentru joi, a anunţat preşedinţia libaneză.

Citește și: Exigențele Phenianului sunt OSTILE și NEPOTRIVITE

Amânarea intervine ca răspuns la ‘dorinţa premierului Hariri de a se permite mai multe consultări pe tema formării guvernului’, precizează comunicatul.

Începând din 17 octombrie, Libanul este scena unor ample proteste la nivel naţional, care au condus la demisia lui Saad Hariri din funcţia de prim-ministru după aproape două săptămâni.

Manifestanţii au cerut formarea unui guvern de tehnocraţi, care să ajute la revigorarea economiei aflate în criză.

Preşedintele Aoun urma să aibă discuţii cu diferite blocuri parlamentare după două nopţi de ciocniri puternice între protestatari antiguvernamentali şi forţele de ordine.

Citește și: Nicolas Maduro acuză un diplomat american de COMPLOT

Conform Constituţiei libaneze, preşedintele trebuie să se consulte cu blocurile parlamentare înainte de a mandata un candidat cu formarea unui nou guvern.

În Liban, preşedintele trebuie să aparţină comunităţii creştine maronite, premierul să fie un musulman sunit, iar preşedintele parlamentului, un musulman şiit.

Este probabil că Saad Hariri va fi reconfirmat în funcţie, dar nu cu un mare număr de voturi. Protestatarii resping numirea din nou a lui Hariri ca prim-ministru.

Tags: LibanMichel AounSaad Hariri
Categorii: Sinteze