X

Preşedintele Libanului îi cheamă la dialog pe protestatari

Preşedintele libanez Michel Aoun a declarat joi că este deschis dialogului cu protestatarii pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru salvarea ţării de la colapsul financiar şi a apreciat că este vitală o remaniere a actualului guvern, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Într-un discurs televizat adresat naţiunii, Aoun a promis de asemenea că va combate corupţia la nivelul structurilor de stat, după cum au cerut sutele de mii de protestatari care au ieşit pe străzi începând de săptămâna trecută.

Citeşte şi: Trafic feroviar ÎNTRERUPT între Spania şi Franţa

“Sunt gata să mă întâlnesc cu reprezentanţii voştri (…) pentru a vă auzi cererile”, a afirmat Aoun, asigurând totodată că nu protestele stradale sunt cele care vor doborî regimul actual.

El a promis că va decreta legi care să permită ridicarea imunităţii pentru oficialii de la vârful puterii şi demararea de cercetări împotriva lor.

Citeşte şi: Gafă marca Trump: ‘Vom construi un zid în Colorado!’

Confruntat cu o mobilizare populară fără precedent, guvernul libanez condus de Saad Hariri a adoptat luni o serie de reforme ambiţioase, blocate de mult timp, dar manifestanţii au continuat protestele împotriva unei clase politice pe care o acuză de dezinteres.

Furia populară a izbucnit joi, după anunţul surpriză privind impunerea unei noi taxe asupra apelurilor efectuate prin aplicaţii de mesagerie pe internet de tipul WhatsApp. Măsura a fost anulată rapid, dar mişcarea de contestare publică a continuă să crească, mobilizarea atingând apogeul duminică, când sute de mii de manifestanţi au ieşit în stradă în întreaga ţară.

Tags: LibanMichel AounprotesteSaad HariritripoliWhatsApp
Categorii: Sinteze