X

Președintele Maia Sandu propune un set de măsuri pentru finanțarea IMM-urilor din Republica Moldova

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că a transmis Guvernului un plan de acțiuni imediate care să ajute economia pe timp de criză. Șeful statului solicită solidaritatea băncilor, informează mediafax.

Președintele Sandu susține că este vorba despre o serie de măsuri care să permită întreprinderilor mici și agricultorilor să acceseze mai ușor resursele financiare necesare, cu ajutorul fondului de garantare a creditelor.

Citește și : Sebastian Kurz denunță contractele secrete din UE privind vaccinurile anti-COVID

„Conform acestui plan, fondul de garantare va crește până la peste 1,5 miliarde de lei. O parte importantă din plan ține de informarea mediului de afaceri despre această oportunitate și simplificarea procedurilor de accesare a banilor. Contez pe solidaritatea tuturor, inclusiv a băncilor, în implementarea acestor măsuri. Guvernul are toate pârghiile și fondurile necesare pentru a pune acest plan în practică. Implementarea lui va permite oamenilor de afaceri să se crediteze mai ușor, să pornească lucrările de primăvară, să păstreze locurile de muncă”, a anunțat președintele Republicii Moldova.

Măsurile vor fi implementate imediat după aprobarea Guvernului.

Tags: guvernIMMMaia Sandurepublica moldova
Categorii: Diaspora