Preşedintele Mexicului doreşte să limiteze fluxul de migranţi care traversează ţara din motive de securitate

Publicat:

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a afirmat marţi că doreşte să frâneze fluxul de migranţi traversând Mexicul spre nord, în special pentru a garanta securitatea acestora, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Nu dorim să aibă teren liber, nu doar din motive juridice, ci şi din motive de securitate”, a declarat preşedintele Mexicului în cursul conferinţei sale de presă zilnice.


Citește și : ONU adoptă o rezoluţie asupra violenţelor sexuale pe timp de război; după ce SUA, Rusia şi China au amputat radical textul

De mai multe săptămâni, autorităţile mexicane le propun migranţilor care intră în Mexic o viză umanitară de un an limitată numai la statele din sud, care înlocuieşte treptat vizele umanitare ce le permiteau până în prezent să circule liber în întreaga ţară.

Dacă avansează spre nord, migranţii în posesia acestei noi vize se expun pe viitor expulzării de pe teritoriul Mexicului.

“Din nefericire, în nord am avut în trecut probleme cu asasinarea migranţilor şi nu ne dorim asta, violenţa este mai mare în nord şi preferăm să ne ocupăm de această populaţie din America Centrală în sud”, a subliniat el.

Lopez Obrador a mai afirmat că politica migratorie a guvernului nu s-a schimbat, în pofida reţinerii luni a 367 de migranţi din America Centrală, cei mai mulţi din Honduras, în statul Chiapas (sud).

“Nu este o contradicţie, am acţionat cu mult respect faţă de migranţi şi vom continua să le respectăm drepturile omului”, a dat asigurări preşedintele mexican.

Aceste reţineri au avut loc după o “agresiune” luni contra agenţilor poliţiei pentru migranţi în cursul controlului unei caravane de 3.000 de migranţi în localitatea Pijijiapan, potrivit Institutului naţional pentru migraţie.

Citește și : Planul de pace israeliano-palestinian al preşedintelui Trump va fi dezvăluit după Ramadan

Un martor a afirmat că agenţii au fost atacaţi cu pietre în momentul intervenţiei lor.

Întrebat despre presiunile exercitate de preşedintele american, Donald Trump, pentru a face să oprească acest flux migrator, Lopez Obrador a cerut ca Statele Unite să ajute în lupta împotriva acestor fluxuri migratorii finanţând dezvoltarea economică în America Centrală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay

Anchetă în India privind vânzarea de bilete pentru concertele Coldplay Poliţia indiană a demarat o anchetă privind vânzarea pe piaţa neagră a biletelor pentru concertele...

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori

Snapchat, acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori Snapchat este acuzată că ar fi creat un mediu nesigur pentru minori, expunându-i la...

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil

Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles, aşteaptă al doilea copil Prinţesa Beatrice, nepoata regelui Charles şi fiica Prinţului Andrew, aşteaptă al doilea copil. Prinţesa şi soţul ei...

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.