Președintele Mexicului îi ia apărarea lui Evo Morales: ‘În Bolivia a fost o lovitură de stat!’

Preşedintele bolivian Evo Morales, refugiat în Mexic după ce a fost forţat să demisioneze, a fost “victima unei lovituri de stat”, a declarat duminică preşedintele mexican Andrés Manuel Lápez Obrador, transmite AFP, potrivit agerpres.

Este prima oară când preşedintele mexican de stânga, care a sărbătorit primul an de când se află la putere, vorbeşte direct despre circumstanţele care au dus la plecarea de la putere a preşedintelui Boliviei.

Citește și: Vremea rea provoacă decese în Franța. Printre victime se află și trei salvatori!

“Evo a fost victima unei lovituri de stat! Şi din Mexic spunem lumii: da democraţiei, nu militarismului!”, s-a adresat Lopez Obrador undei audienţe formate din zeci de mii de susţinători în El Zocalo, piaţa centrală din capitala mexicană.

Preşedintele Mexicului a făcut bilanţul primului său an la putere. La capitolul politică externă, el a amintit decizia guvernului său de a acorda azil lui Evo Morales, care a ajuns în Mexic pe 12 noiembrie, însoţit de vicepreşedintele Alvaro Garcia.

Evo Morales “este fratele nostru care reprezintă cu demnitate poporul majoritar indigen al Boliviei”, a afirmat Andrés Manuel Lápez Obrador.

Citește și: Australia face un grup special de lucru pentru combaterea spionajului chinez

Evo Morales a fost primit la sosirea sa în Mexic de ministrul mexican de externe Marcelo Ebrard, dar nu s-a întâlnit deocamdată cu preşedintele Lopez Obrador, sau cel puţin nu se ştie dacă o astfel de întâlnire a avut loc.

După ce armata şi poliţia i-au retras sprijinul, Evo Morales s-a văzut nevoit să demisioneze pe 10 noiembrie, după trei săptămâni de manifestaţii de protest împotriva fraudării alegerilor, potrivit opoziţiei, în urma cărora urmărea să obţină un al patrulea mandat consecutiv.

Tags: Alvaro GarciaAndrés Manuel Lápez ObradorboliviaEvo MoralesMarcelo Ebrardmexic
Categorii: Știrile zilei