Preşedintele Muntenegrului convoacă alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iunie

Publicat:

Preşedintele Muntenegrului, Milo Djukanovic, a dizolvat vineri parlamentul şi a convocat alegeri legislative anticipate pentru data de 11 iunie în această mică ţară balcanică membră a NATO şi candidată pentru aderarea la UE, dar care trăieşte o criză politică perpetuă de la ultimul scrutin desfăşurat în anul 2020, transmite AFP, potrivit agerpres.  

“Muntenegru este complet paralizat pe calea sa europeană şi este necesar să punem capăt cât mai repede acestei crize politico-instituţionale”, a declarat Milo Djukanovic, un politician pro-european.


Citește și : PLANUL Kremlinului pentru Moldova

O încercare de naţionalizare a proprietăţilor Bisericii Ortodoxe sârbe printr-o lege susţinută de partidele pro-occidentale a provocat manifestaţii în 2020 şi a contribuit în acel an la succesul opoziţiei pro-sârbe la alegerile legislative pierdute de formaţiunea lui Djukanovic, Partidul Democratic al Socialiştilor (DPS).

De atunci, Muntenegru trece din criză în criză şi nicio tabără politică nu a reuşit să constituie o majoritate stabilă. Guvernul în exerciţiu condus de premierul Dritan Abazovic a fost demis prin moţiune de cenzură în august anul trecut, la numai patru luni după ce a fost format, tot prin moţiune de cenzură fiind demis şi guvernul constituit după legislativele din 2020.

Decizia lui Djukanovic de a convoca anticipatele urmează expirării termenului de trei luni acordat unui fost diplomat, Miodrag Lekic, de a încerca formarea unui guvern susţinut de o majoritate parlamentară. Candidatura lui Lekic a fost susţinută de un grup de partide în fruntea cărora s-a aflat Frontul Democratic, o formaţiune pro-rusă.

Anunţarea noului scrutin legislativ vine cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale, la care Djukanovic se va confrunta în special cu Andrija Mandic, membru al Frontului Democratic, scrutin cu o importantă miză geopolitică, întrucât ar putea decide dacă Muntenegru îşi va menţiune cursul euroatlantic sau va iniţia o apropiere de Serbia şi de Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.