X

Preşedintele parlamentului catalan îl propune pe Puigdemont candidat la şefia administraţiei regionale

Preşedintele parlamentului catalan le-a propus luni deputaţilor candidatura secesionistului Carles Puigdemont în vederea învestirii acestuia la preşedinţia administraţiei Cataloniei, informează AFP, potrivit agerpres.

Roger Torrent (foto) a făcut acest anunţ în timpul unei scurte alocuţiuni în faţa presei la Barcelona, apreciind că o nouă candidatură a liderului administraţiei regionale catalane, destituit de Madrid, este ‘absolut legitimă’, în pofida urmăririi penale care îl vizează şi stabilirii sale la Bruxelles.

Citeţte şi: Carles Puigdemont A PLECAT din Bruxelles şi riscă să fie arestat

Roger Torrent, membru al Stângii republicane a Cataloniei (secesionistă), a anunţat de asemenea că a adresat o scrisoare şefului guvernului spaniol Mariano Rajoy, în care îi cere ‘un dialog asupra situaţiei anormale pe care o traversează parlamentul’ catalan, opt deputaţi ai acestuia fiind în detenţie provizorie sau stabiliţi în străinătate, ceea ce aduce ‘atingere drepturilor lor politice’.

Candidatura lui Puigdemont este susţinută de cele două mari partide secesioniste din parlamentul catalan, care dispun amândouă de 66 de mandate din totalul celor 135 din parlament.

Citeşte şi: Un turist român a fost ÎMPUŞCAT pe străzile din New York – VIDEO

Juriştii parlamentului catalan au apreciat că o învestitură de la distanţă ar fi contrară reglementărilor legislativului, în timp ce opoziţia şi guvernul de la Madrid au anunţat la rândul lor că vor contesta această candidatură în faţa Curţii Constituţionale.

Urmează ca această candidatură să fie înscrisă pe ordinea de zi a parlamentului catalan, care o va dezbate în timpul unei sesiuni urmate de un proces de vot ce ar putea dura două zile, la sfârşitul acestei luni. Data exactă nu a fost încă stabilită. 

Tags: barcelonaCarles PuigdemontcataloniamadridMariano RajoyRoger Torrentspania
Categorii: Diaspora