Preşedintele Parlamentului libian a aprobat legea electorală ce autorizează alegerea preşedintelui ţării prin vot direct

Publicat:

Preşedintele Parlamentului libian, Aguila Saleh, a ratificat o lege electorală ce autorizează alegerea preşedintelui ţării prin vot popular direct, în decembrie, în pofida faptului că unele forţe politice s-au opus acestei legislaţii, informează joi dpa, potrivit agerpres.

Libia încearcă de mai multă vreme să finalizeze cadrul legal pentru organizarea alegerilor prezidenţiale şi parlamentare pe 24 decembrie. Discuţiile continuă încă în forul legislativ cu privire la legislaţia privind alegerea parlamentarilor.


Citește și : Merkel spune că va pleca din postul de cancelar având conştiinţa curată

Iniţial, Parlamentul Libiei a aprobat legea în august, în timpul unei sesiuni parlamentare în care au izbucnit certuri între parlamentari.

Fahti al-Marimi, un consilier al lui Saleh, a declarat pentru dpa că parlamentul va trimite copii ale legii către Comisia Electorală, Înaltul Consiliu al Statului şi Guvernului interimar de Uniune Naţională, care a fost ales mai devreme în acest an în cadrul unui proces susţinut de Naţiunile Unite, pentru a conduce Libia până la alegerile din decembrie.

“Toţi cei care resping legea doresc ruinarea Libiei”, a spus Al-Marimi.

Criteriile de eligibilitate pentru candidaţi sunt controversate, în condiţiile în care oficiali publici pot candida pentru un mandat, dar să-şi păstreze postul în cazul în care pierd cursa. Se consideră că aceasta este în sprijinul generalului Khalifa Haftar, care conduce Armata Naţională Libiană în partea de est a ţării.

Criticii susţin că ar trebui ca toţi potenţialii candidaţi să demisioneze din posturile publice înainte de a candida în alegeri.

Citește și : Premierul spaniol Pedro Sanchez promite înăsprirea pedepselor pentru a preveni delictele de ură

Într-un comunicat, Înaltul Consiliu de Stat cu sediul la Tripoli a subliniat că respinge încălcările continui ale lui Saleh şi aprobarea a ceea ce el descrie a fi “o lege electorală defectuoasă”.

Libia este scena unui sângeros război civil după ce Muammar al-Gaddafi a fost înlăturat de la putere în 2011. Această ţară bogată în petrol a devenit o scenă de luptă pentru forţe rivale şi puteri străine.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO

The Telegraph: Corupția, un obstacol ce stă în calea aderării Ucrainei la NATO În timp ce războiul continuă, Ucraina pare tot mai departe de a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.