Preşedintele parlamentului suedez i-a cerut liderului Alianţei de centru-dreapta, Ulf Kristersson, să formeze un guvern

Preşedintele parlamentului suedez, Andreas Norlén, i-a cerut marţi liderului partidului Moderat şi al Alianţei de centru-dreapta din opoziţie, Ulf Kristersson, să încerce să formeze noul guvern, în urma alegerilor legislative de pe 9 septembrie, informează Reuters şi site-ul de ştiri thelocal.se, potrivit Agerpres.

Scrutinul a lăsat principalale două blocuri politice despărţite de doar un mandat, iar găsirea unui compromis s-a dovedit dificilă, prima rundă de negocieri, desfăşurată săptămâna trecută, încheindu-se fără rezultat.

Citește și : Mii de persoane protestează în Belgia faţă de reforma pensiilor

După o a doua întâlnire cu liderii de partid, marţi, preşedintele parlamentului l-a desemnat pe Kristersson pentru a încerca să formeze guvernul.

Aceasta nu înseamnă în mod necesar că Ulf Kristersson va deveni prim-ministru, ci că i s-a cerut să discute cu alţi lideri de partid pentru un compromis care i-ar permite să formeze un guvern, pe care să i-l propună ulterior lui Norlén, acesta urmând să decidă dacă că îl va supune sau nu la vot în parlament.

Norlén le-a precizat jurnaliştilor că i-a acordat lui Kristersson un termen de două săptămâni pentru a veni cu o propunere viabilă.

Între timp, premierul în exerciţiu Stefan Löfven, de centru-stânga, care a fost demis de parlament săptămâna trecută, va continua să conducă un guvern interimar.

Atât blocul de centru-stânga al lui Löfven, cât şi Kristersson au declarat anterior că sunt pregătiţi să încheie un compromis bipartizan, care ar permite uneia din părţi să formeze un guvern minoritar cu sprijinul parlamentar al celeilalte. Löfven a susţinut însă că Social-Democraţii sunt cei care ar trebui să conducă o astfel de coaliţie.

Citeşte şi: Reuniune a opozanţilor iranieni lânga Paris: Ambasadorul Franţei la Teheran, convocat la MAE al Iranului

Citește și : Un feribot cu 335 de persoane la bord a rămas fără motoare în Marea Baltică

O altă problemă ce va trebui rezolvată este rolul ce va reveni Democraţilor Suedezi (SD, extremă dreapta), cel de-al treilea grup parlamentar, cu 62 de locuri, în urma alegerilor. Ambele blocuri au declarat că nu vor negocia cu SD, deşi Creştin-Democraţii din Alianţă au afirmat că sunt pregătiţi să facă acest lucru dacă va fi necesar.

This post was last modified on 02/10/2018 17:58 17:58

Tags: Andreas Norlénguvernopozitieprim-ministruUlf Kristersson
Categorii: Diaspora