Preşedintele peruan acceptă demisia premierului Anibal Torres

Publicat:

Preşedintele peruan Pedro Castillo a anunţat joi noaptea că a acceptat demisia premierului Anibal Torres, după ce parlamentul de la Lima dominat de opoziţia de dreapta i-a refuzat un vot de încredere, transmite AFP, potrivit agerpres.

”Am acceptat demisia prim-ministrului, căruia îi mulţumesc pentru munca sa pentru ţară, şi voi numi un nou guvern”, a declarat şeful statului peruan într-un mesaj difuzat de televiziunea publică.


Citeşte şi: Experţii ruşi în inteligenţă artificială îl distrează pe Putin cu o imitaţie a cancelarului german – VIDEO

Această demisie intervine în plină dispută între executivul de stânga şi parlament, care este dominat de opoziţia de dreapta.

Preşedintele Castillo, aflat la putere din iulie 2021, s-a confruntat deja cu două tentative de destituire în parlament şi face obiectul unui număr de şase anchete pentru presupuse acte de corupţie comise de el, familia sa şi anturajul său politic. El denunţă o campanie politică şi beneficiază de imunitate până la finalul mandatului său, în iulie 2026.

Citește și: Ambasada Franţei la Beijing critică voalat politica ‘zero COVID’ a Chinei – Black News

Cu câteva ore înainte de anunţul demisiei premierului, preşedintele parlamentului, José Williams, şi-a anunţat ”refuzul categoric” de a acorda votul de încredere cerut de premierul de stânga.

Anibal Torres, un avocat în vârstă de 79 de ani, este al patrulea şef de guvern care îşi părăseşte funcţia de când preşedintele Castillo şi-a preluat mandatul, în urmă cu 16 luni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ulianovschi: Șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar trebui să rămână fără permis pe viață

Ulianovschi: Șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar trebui să rămână fără permis pe viață Fostul ministru de Externe, Tudor Ulianovschi, care și-a anunțat...

Vladislav Kulminski: În R.Moldova nu au fost niciodată trimiși atât de mulți bani ca acum pentru destabilizarea țării

Vladislav Kulminski: În R.Moldova nu au fost niciodată trimiși atât de mulți bani ca acum pentru destabilizarea țării „În Republica Moldova nu au fost niciodată...

Polițiștii de Frontieră onorați pentru contribuțiile lor remarcabile la Jocurile Olimpice de la Paris

Polițiștii de Frontieră onorați pentru contribuțiile lor remarcabile la Jocurile Olimpice de la Paris Ministerul Afacerilor Interne a sărbătorit realizările excepționale ale sportivilor de performanță...

Alaiba: Peste 1.000 de întreprinderi noi în fiecare an

Alaiba: Peste 1.000 de întreprinderi noi în fiecare an Numărul întreprinderilor mici și mijlocii este în creștere. Și asta e un semn tare bun.”, scrie...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.