X

Preşedintele peruan va fi anchetat la sfârşitul mandatului

Ministerul public peruan a anunţat marţi intenţia de a deschide o anchetă împotriva preşedintelui Pedro Castillo la finalul mandatului său pentru suspiciuni legate în special de trafic de influenţă şi coluziune, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Procurorul General, Zoraida Avalos Rivera, a deschis o anchetă preliminară împotriva preşedintelui ţării, José Pedro Castillo Terrones, pentru săvârşirea unor presupuse infracţiuni” de trafic de influenţă agravat şi coluziune “împotriva administraţiei publice”, a indicat ministerul public într-un comunicat.

Citeşte şi: Mexicul i-a oferit azil politic lui Julian Assange – Black News

Procedura va fi suspendată, însă, până la sfârşitul mandatului de cinci ani al preşedintelui, în 2026, din cauza “imunităţii absolute” pe care i-o conferă funcţia sa în Peru.

Suspiciunile se referă la trei cazuri specifice.

În primul caz, Pedro Castillo este acuzat că a “intervenit nepotrivit şi indirect” într-o licitaţie publică pentru construirea unui pod rutier peste râul Huallaga, situat în regiunea San Martin, în nordul Peru.

În al doilea, procurorul îl acuză că a intervenit într-un proces de achiziţie de motorină bio pe piaţa locală pentru perioada ianuarie-aprilie 2022, “astfel încât compania Heaven Petroleum Operator, condusă de omul de afaceri Samir Abudayeh, câştigă un contract în valoare de 74 de milioane de dolari”.

Citeşte şi: Reacție împotriva planurilor de a forța copiii să poarte măști de protecție în școli, pe măsură ce numărul de noi cazuri de Covid scade – Black News

În cel de-al treilea caz, pentru care este suspectat de “trafic de influenţă şi sponsorizare ilegală”, preşedintele ar fi exercitat presiuni pentru a promova ofiţeri militari simpatizanţi ai guvernului său de stânga.

Pedro Castillo, aflat la putere din 28 iulie, a învins-o la limită pe candidata dreptei, Keiko Fujimori, la alegerile prezidenţiale. Mandatul său urmează să se încheie în 2026, reaminteşte AFP.

Tags: coluziuneHeaven Petroleum OperatorHuallagaJosé Pedro Castillo TerronesKeiko FujimoriPedro CastilloPeruSamir AbudayehSan Martintrafic de influenţăZoraida Avalos Rivera
Categorii: Știrile zilei